Perioada de încheiere a situaţiilor şcolare s-ar putea prelungi cu patru până la opt săptămâni

401
Perioada de încheiere a situaţiilor şcolare s-ar putea prelungi cu patru până la opt săptămâni - scoala-1610383614.jpg

Articole de la același autor

Perioada de încheiere a situaţiilor şcolare în semestrul I s-ar putea prelungi cu patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea, potrivit Ministerului Educaţiei. Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a organizat, luni, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, tema principală fiind identificarea numărului de elevi aflaţi în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pentru semestrul I, precum şi măsurile ce se impun în această situaţie.


Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în urma întâlnirii, măsurile necesare identificate până în acest moment sunt: desfăşurarea de activităţi remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanţare pentru plata cadrelor didactice; prelungirea perioadei de încheiere a situaţiilor şcolare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea şi posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.


Ministerul Educaţiei informează că "la acest moment, conform datelor transmise de către unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, se estimează că un număr de cca. 65.000 de elevi se află în situaţia de a nu avea media încheiată, imposibilitatea de acces la resursele tehnologice fiind factorul principal, la care se adaugă şi alte motive precum neparticiparea la cursuri, situaţii medicale etc".


"Trebuie avut în vedere că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situaţie era de aproximativ 15.000", se mai arată în comunicat. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9092 secunde