X
Ancheta "Cuget Liber"

Pericolul din grădiniță. "Ne temem pentru viețile copiilor!"

1939
17

Articole de la același autor

Ploile abundente de săptămâna trecută au scos la iveală starea deplorabilă în care se află unele unități de învățământ constănțene, tavanul Grădiniței nr. 23, structură a Școlii Gimnaziale nr. 11 "Constantin Angelescu", prăvălindu-se la câteva minute după ce un copil tocmai ce părăsise încăperea. 


Alarmați de situația dramatică la care asistă neputincioși, un grup de părinți de la Grădinița nr. 23 ne-au contactat pentru a-i sprijini în demersurile disperate de a-și salva copiii. 


"Stăm cu frică, zi de zi, că improvizația pe care au făcut-o la tavanul de la toaleta micuților s-ar putea prăvăli din nou. Oare chiar nu poate nimeni să intervină, să nu ne moară copiii? Dacă nu se găsește urgent o rezolvare, noi vom căuta să mergem în altă unitate de învățământ", ne-a declarat una dintre mămici, adăugând că intenționa să-și înscrie co-pilul, în anul școlar viitor, în clasa pregătitoare la Școala nr. 11, dar acum e foarte dezamăgită. "Și noi suntem plătitori de taxe și impozite", a ținut să reamintească. 


Viața micuților este în pericol 
În această unitate învață 125 de copii, la care se adaugă o grupă de after-school. 


"La jumătate de oră după ce a început ploaia, ne-am trezit cu tavanul jos. După care doamna directoare a făcut imediat demersuri, precizând că este o urgență și că este în joc securitatea copiilor și viața lor. Părinții sunt foarte binevoitori și ar fi vrut să rezolve într-un fel, dar este o investiție foarte mare, pe care nu o pot suporta. E necesară o lucrare de amploare, pentru că nu știm unde s-a dus apa și unde s-a infiltrat și, Doamne ferește, unde ne mai trezim cu tavanul în cap. Clădirea aceasta nu a mai beneficiat decât de mici investiții, gen o țeavă schimbată sau la acoperiș, tot cu forțe proprii, s-a mai cârpit o țiglă. La începutul anului eram fericiți că vom benefi- cia de un proiect, dar, deocamdată, nicio mișcare. Doamna directoare nu poate de una singură să acționeze!", a lămurit lucrurile prof. Doina Bâtcă, educatoare. 


Într-adevăr, prof. Elena Elisei, directorul Școlii nr. 11, ne-a pus la dispo-ziție toată documentația, ca dovadă a demersurilor făcute. 


"Din anul 2013, de când am preluat ca director această instituție, am depus adrese și la Inspec-toratul Școlar Județean Constanța și la Consiliul Local. Plus hârtiile depuse înainte de directorii pre-cedenți, prin care se solicita măcar o reabilitare parțială. Nu mai vorbim de înlocuit sau reparat. Am fost la vremea aceea în audiență cu poze prin care să demonstrez gravitatea situației. Știu că presupune o sumă mare de bani, iar pentru aceasta primăria trebuia să organizeze o licitație. Am fost și noi cu o ofertă, doar ca să demonstrez că eu, ca manager, nu pot rezolva si- tuația respectivă. Este vorba despre vreo 600.000 de lei. Am vorbit și cu părinții, pentru că și ei își doresc măcar o reparație parțială, dar situația este mult prea dramatică și nu cred că se poate. Ultima sesizare depusă la ISJ Constanța a fost pe data de 6 octombrie, în care am specificat căderea tavanului la grădiniță", a conchis directorul Școlii nr. 11. 


Primarul interimar se implică personal 
Întrebată dacă există vreo șansă de rezolvare a situației dramatice în care se află copiii de la grădiniță, prof. Zoia Gabriela Bucovală, inspector școlar general, a declarat că instituția pe care o conduce nu mai dispune de fonduri pentru asemenea investiții odată cu apariția Legii educației în 2011. 


"Conform prevederilor legale, s-au trimis adrese către Consiliul Local, singura instituție care are în atribuțiuni finanțarea unor asemenea lucrări, fie că e vorba de finanțări de bază sau complementare", a declarat inspectorul școlar general. 


Știută fiind implicarea în bunul mers al învățământului în municipiul Constanța a primarului interimar Decebal Făgădău, am dorit să aflăm ce șanse au micuții de la Grădinița nr. 23 să iasă din… "zodia" pericolului. 


"Vă mulțumesc că mi-ați adus la cunoștință acest caz, pentru că nu știam absolut nimic. Le aștept mâine dimineață (astăzi - n.r.) atât pe doamna inspector general, cât și pe doamna director a Școlii 11, cu documentația necesară pentru a demara procedurile pe care le presupune lucrarea", a declarat primarul Decebal Făgădău. 
Vom urmări în continuare situația de la Grădinița nr. 23. 




Nu putem încheia înainte de a întreba cine se simte cu musca pe căciulă pentru faptul că, în anul 2005, Banca Mondială a făcut la Școala nr. 11 o investiție masivă de reabilitare, care a pornit de la subsol și, cel mai probabil, până la acoperiș… s-a golit punga. 


Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Constantean
21 octombrie 2015
Ipocrizie

Incredibil. Auzi la el! Nu stie.... asa sunt multe scoli si gradinite, dar ani de zile nu au facut nimic. Frigioiu stie tot dar nu le-a zis nimic. I-a sabotat mereu. Ca doar trebuiau bani pentru pachete si care alegorice .. copiii nu aveau drept de vot...Fagadau minte. Si el da bani la scoala la fondul clasei. Acum l-a apucat grija. De ce nu spune nimeni cum a facut el sedinta cu directorii , cu Frigioiu si cu Bucovala. Si cum i-a certat el pe toti. De parca ar fi avut vreun drept. Noi suntem de vina . Ca suntem asa de prosti.

herodot
21 octombrie 2015
curios

gradinita SRL a dictatoarei Svinarciuc nu e in atentia nimanui? acolo a facut alegeri pt CA sau e afacere privata?

zoia
21 octombrie 2015
despre abuzurile unor directori

Pai acolo isi lasa si ea,Svinarciuc si adjuncta copil,respectiv copiii, la gradinita..Educatoarea e obligata sa_i tina..sa faca si teme cu ei..abuz de putere..daca tot sta la program prelungit.sta si cu copiii sefelor,ca ele nu_si permit o bona,sunt sarace..Dara pot educatoarele sa zica nu?nu,ca sefei nu_i zice nimeni nu..ca te tine minte pe viata si ti_o tranteste cand ti_e lumea mai draga

cetatean
21 octombrie 2015
primarul si scoala din centru

Nu "prea stie" domnul primar ce se intampla in scolile si gradinitele din Constanta.....Poate nu stie nici la ce scoala invata unul dintre copiii dumnealui. Ce coincidenta, invata chiar la scoala -jucarie din centrul orasului, aflata la o aruncatura de bat de Inspectorat! Iar la aceasta scoala, cine credeti ca este directoare? Nimeni alta decat Stan Mihaela, sotia viceprimarului! Si ce credeti ca face ea, sub ochii "vigilenti" ai lui Zoe Bucovala? Taie si spanzura, isi face de cap, dar nimeni nu vede! Eeee, dar domnul primar nu stie nimic, e.....in bezna totala! Frumos, foarte frumos, Tara lui Papura Voda. Sat fara caini!!!! MULTUMIM DIN INIMA PARTIDULUI! Intrebare: Daca domnul primar ar fi avut un copil la gradinita unde cad tavanele pe copii, ar fi "stiut" si ar fi luat masuri inainte sa inceapa anul scolar?

ath
21 octombrie 2015
Stiu eu doamna Simona....

Stiu eu cine se simte cu musca pe caciula,doamna Simona Anghel.La inceput am citit articolul in fuga,pe diagonala.La prima citire am inteles ca niste parinti au facut reclamatii la ziarul dvs.Apoi am privit pozele cu atentie.Cladirea pare a fi reabilitata recent si ingrijita.In poza 2/4 am observat o placuta prinsa pe fatada cladirii(undeva stanga-sus usa).Pe placuta,cred ca scrie ceva de genul asta:cladire reabilitata cu sprijinul primariei constanta...consiliul local constanta....PRIMAR RADU STEFAN MAZARE(mare jos,astept confirmarea).Am citit articolul cu mai multa atentie.Banuiala mea s-a confirmat.Cladirea a fost reabilitata,scrie si in articol.Supararea mea e alta.Cu intentie sau fara intentie,inca nu-mi dau seama,un articol de ziar plasat la timp si la locul potrivit,transforma o hotie intr-o mare victorie a administratiei locale.Articolul sprijina candidatura viceprimarului Fagadau.Citim:"Primarul interimar se implică personal....." E clar,am citit un articol cu iz politic si propagandistic.Mi-am adus aminte ca Gigi Becali intentiona sa o sprijine cu bani pe fata lui Corneliu Vadim Tudor numai cu conditia ca cererea sa-i fie adresata pe un post de televiziune.Pe acel post de televiziune,urma sa vina domnul Gigi cu banii ca sa vada toata tara cine este Becali.Domnul Fagadau a promis ca "se implica" in rezolvarea problemelor de la Gradinita nr. 23 pentru ca cererea i-a fost adresata intr-un ziar local.Daca propaganda pesedista nu e,nimic nu e.

urechelnitele dictatoarei
21 octombrie 2015
suntem haimanale, nu suntem normale!

...scormonim ca-n musuroi, suntem un mare gunoi!

Alt cetatean
21 octombrie 2015
nu ne mai facem bine!

O sa 'repare' d-nul interimar- viitor primar "ales" gradinita, si o sa culeaga laurii victoriei. Si se mai pune o placuta pe gradinita, cu numele lui Decebal Fagadau!!!! Iar noi, cu drag ne lasam pacaliti?!? Din nou? Pentru cel putin 5 ani?

urechelnita sadica
21 octombrie 2015
propunere pt dictatoarea de la D

propun dictatoarei noastre mult iubite sa inaugureze CAMERA TORTURII, in care sa ii fortam pe dujmanii regimului sa le suporte pe urechelnita roscata, gandacul spartan si psihiatra magnifica! rezultate 300% garantate: operatia de indoctrinare reusita, pacientul mort!

urechelnita perversa
21 octombrie 2015
ganduri bune!

eu zic sa ii obligam sa asculte si inregistrarile cu urechelnita roscata, cand slobozeste toate zbieraturile posibile si imposibile, trecute drept "icnete de surprindere/curiozitate". mai mult, ii recomandam cu raceala glaciara sa isi tina in frau curiozitatea si hormonii de domnisoara batrana, sa nu infesteze pe cineva cu atata dragalasenie! solutii posibile: crosetatul, crescutul unei pisici, gradinaritul, clubul pensionarilor...

colega nefericita
21 octombrie 2015
a propos de urechelnita!

o rog pe urechelnita sa se abtina de la comentarii malitioase si observatii inutile, ca mai toti o arata cu degetul de la o vreme. se leaga aiurea de colegi pasnici, buni democrati, intelegatori, care ii vor doar binele... de la paranoia i se trage. are impresia ca un anumit barbat (care-mi inchipui ca i-a refuzat avansurile absolut inadecvate, in cel mai elegant mod cu putinta!) ii poarta sambetele pentru ca ar visa la functii de conducere... ma jolie, de ce incerci sa-i faci rau unui om care nu vrea decat normalitate? ti-e teama ca nu mai pupi gradatie si alte beneficii? omu e cel mai potrivit pentru directorat, lasa-l in pace si nu mai lingusi actuala conducere! P.S. frumoase pamflete, felicitari biroului de presa socialist ptr umor!

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Începe sezonul concursurilor pentru elevi
Pagina a fost generata in 0.4193 secunde