€ 4.6644
£ 5.2406
$ 4.0999

Mai multe ştiri online:
Pe mâna cui lăsăm educația copiilor noștri?

Profesori de nota 2 ar putea ajunge, la toamnă, la catedră

Ştire online publicată Miercuri, 18 Iulie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Profesori de nota 2 ar putea ajunge, la toamnă, la catedră  Concursul pentru titularizare în învățământ ar trebui să asigure trimiterea la catedră a celor mai bine pregătiți educatori, învățători și profesori. În realitate, însă, mulți dintre cei care nici măcar nu au reușit să promoveze examenul sunt deja profesori și au toate șansele să fie și la toamnă la catedră. Și asta pentru că pur și simplu nu are cine să îi înlocuiască. 


Ministerul Educației Naționale a publicat, ieri, rezultatele la concursul pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor vacante ori rezervate din învățământul preuniversitar. Rata notelor peste 7, înainte de contestații, obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 47,40%, în creștere cu 1,67% față de anul trecut. 


La Constanța, rezultatele sunt ceva mai bune. 82,75% din candidați, adică 571, au obținut peste 5. Din aceștia, 243 au avut note între 5 și 7 și 328 peste 7. Practic, doar 571 de candidați vor putea să participe la ședințele publice de repartizare pe posturile titularizabile și netitularizabile. Adică aproape un sfert din numărul de posturi disponibile la nivel județean. 


Nota 1,40 la educație fizică și 2,80 la geografie 


Deși la prima vedere, rezultatele la proba scrisă sunt oarecum îmbucurătoare, dacă aruncăm un ochi prin lista cu note ajungem să ne întrebăm ce fel de oameni ajung la catedră. De exemplu, la chimie, o candidată, care are deja definitivatul și este de trei ani învățământ, a obținut numai nota 2,10. Sau un alt candidat - e drept, fără experiență în învățământ - a obținut nota 1,00. 


Multe note mari au fost obținute la disciplina consiliere psihopedagogică, unde avem 9,60, 9,40, 9,35, dar și la cultură civică, unde un candidat a obținut 10 curat. Deși pare incredibil, la disciplina educație fizică și sport, mai mulți candidați au reușit doar „performanța” de a lua 1,00, 1,40, 1,90, 2,60. 


Incredibile par și notele unor viitori profesori de biologie. Cu toată străduința sa, o candidată nu a reușit să ia mai mult de 1,85, o alta 2,70. Au fost totuși și numeroase note mari, chiar de 9,80, 9,75, 9,60. Încă un 10 curat a fost luat la geografie, o candidată cu experiență de cinci ani în învățământ și cu gradul I


a luat nota maximă. Asta în timp ce o altă candidată, cu o experiență de 28 de ani în învățământ, și ea posesoare a gradului I, nu a reușit să ia mai mult de 2,80, deși la inspecția de grad a primit nota 10. 


Și la informatică au fost note mici. De exemplu, o candidată, care are o vechime de 24 de ani și a luat nota 9,04 la grad, la proba scrisă a obținut nota 3,30. La limbi străine, însă, au fost note bune, la germană și la engleză s-au înregistrat foarte puține note sub 5 și numeroase note aproape de 10. 


Grav este că, la limba română, majoritatea notelor au fost între 6 și 8. Doar câțiva candidați au obținut peste 9, cea mai mare notă fiind 9,60. Iar la învățătoare, a „plouat” cu note mici, chiar și cadre didactice cu experiență nereușind să ia peste 5. Au fost și candidați mai bine pregătiți, mai ales cei proaspăt ieșiți de pe băncile facultății, unii chiar de 9,90, 9,70, 9,65. La matematică, nimeni nu a atins nota maximă, în schimb mulți au „reușit” note de 2 și 3. 


Ședințe publice de repartizare 


Toți candidații nemulțumiți de note mai au timp la dispoziție până astăzi, la ora 15, să depună contestație. Rezultatele finale vor fi afișate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pe 24 iulie. 


Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, adică titularizare, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, suplinire, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului. 


Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va face în ședință publică, pe 25 iulie. A doua zi, va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul național și au obținut minimum nota 7 șapte atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
sambata, 17 noiembrie Foto : COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA 81831 vizite, 0 comentarii COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA
Eveniment
ieri, ora 14:08 Foto : VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE! 2644 vizite, 0 comentarii VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE!
Cultură-Educație
joi, 15 noiembrie Foto : Doliu în învățământul constănțean! 2086 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean!
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7316 secunde