Patru ani fără istoricul Gheorghe Dumitraşcu

90
În urmă cu patru ani, se stingea din viaţă marele istoric Gheorghe Dumitraşcu, la vârsta de 78 de ani. În luna ianuarie 2017, inima distinsului profesor, care a învăţat mii de copii istoria României, a încetat să mai bată. Chiar dacă el nu se mai află printre noi astăzi, asta nu înseamnă că a fost uitat, pentru că nu ai cum să uiţi un asemenea om. Dintre meritele sale amintim doar câteva. În primul rând, el a contribuit decisiv la înfiinţarea Universităţii „Ovidius” din Constanţa, dar şi la ridicarea la rang de colegiu naţional a fostului liceu „Mircea cel Bătrân”, unde a fost dascăl timp de mai mulţi ani. A fost o personalitate a vechii cetăţi a Tomisului, care a dus o viaţă închinată istoriei României.

„Cine spune că durerea pierderii unui părinte, rude sau prieten trece sau se diluează se înşeală. Nu a scăzut nici un gram. Doar ne obişnuim cu ideea că cei dragi au «plecat» şi ne consolăm, că, de undeva, de «Acolo», ne veghează. 4 ani de când nu ne mai mângâi, dar, eu simt că eşti lângă noi. Aş vrea să-ţi spune că totul e bine. Nu pot. Au «plecat», tati, mulţi, tare mulţi oameni buni. Rude, prieteni, cunoscuţi. Şi tot «pleacă»…parcă nu se mai termină. Mă întreb cum te-aş fi putut apăra de Corona asta. Nu cred că aş fi avut cum. M-aş fi simţit tot atât de impotentă ca atunci când erai la mine, apoi în spital şi tot ce puteam să fac era să mimez că sunt tare şi să te încurajez să trăieşti. Nici ţara nu este sănătoasă. Românii noştri s-au înrăit, devenim din ce în ce mai europeni, uitând că rădăcinile noastre sunt în pământul acesta, românesc. Eu încerc să-ţi urmez misia: să fac bine oamenilor şi Dobrogei noastre. Tati, vreau să ştii că doare rău plecarea ta şi alor noştri, dar mă încălzeşte puţin faptul că oamenii nu te-au uitat, că mirciştii şi studenţii, «copiii tăi», deapănă amintiri despre tine…Asta înseamnă că ai lăsat ceva bun în urmă, că nu ai trecut prin viaţă degeaba. Ştiu că asta îţi doreai cel mai mult”, spune fiica regretatului profesor, Lavinia Dumitraşcu.



Pagina a fost generata in 0.4557 secunde