Patrimoniul cultural dobrogean, pe simezele unui muzeu din Istanbul

227
Patrimoniul cultural dobrogean, pe simezele unui muzeu din Istanbul - patrimoniulcultural-1468947049.jpg

Articole recomandate

În cadrul Proiectului LIMEN (Porturi Culturale din Marea Egee și Marea Neagră), membrii echipei de implementare, împreună cu invitați din partea fiecărui partener, au participat la o activitate deosebit de importantă, ce a constat într-un simpozion internațional cu titlul "Orașe port din Marea Egee și Marea Neagră. Rețele medievale - moderne", care a avut loc la bordul unei nave de croazieră pe ruta Pireu - Volos - Chios - Constanța - Nessebar - Istanbul. 


În cadrul celor opt sesiuni ale simpozionului, au fost abordate subiecte dintre cele mai diverse, de la cele strict științifice, la cele privind finanțarea proiectelor de acest gen. Din partea partenerului român în proiect, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, au participat doi membri ai echipei, iar ca invitați dr. Livia Buzoianu, cercetător științific, și Ion Dănuț Jugănaru, director al Camerei de Comerț Constanța. 


Fiecare dintre participanții români a prezentat câte o comunicare privind aspecte ale patrimoniului cultural dobrogean și promovarea lui în domeniul turismului cultural. 


Simpozionul s-a încheiat cu vernisajul expoziției fotografice "3 mări, 7 porturi: rute culturale din Marea Egee în Marea Neagră" la Muzeul Koc din Istanbul. Aceasta prezintă în sinteză destinațiile culturale din cele șapte orașe participante la proiect prin instituțiile specializate (autorități publice, universități, muzee, ONG-uri).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.506 secunde