Părinții pot răsufla ușurați. Elevii de-a XI-a și a XII-a vor primi manuale

490
Părinții pot răsufla ușurați. Elevii de-a XI-a și a XII-a vor primi manuale - manuale-1440951355.jpg

Articole recomandate

În urma discuțiilor purtate, în ultimele două săptămâni, de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța, cu cei ai Ministerului Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că în această toamnă vor beneficia de manuale și elevii din clasele a XI-a și a XII-a, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011. 


"Faptul că, după patru ani de când Legea educației nr. 1/2011 e în vigoare, ne aflăm în situația în care ministerul recunoaște și începe demersurile de a respecta dreptul elevilor de clasele a XI-a și a XII-a de a beneficia de ma-nuale gratuite este lăudabil pentru actualul ministru și de condamnat pentru fostele mandate. Important din acest moment e să identificăm mecanismele prin care vor ajunge manualele la elevi și sperăm ca Ministerul Edu-cației să finanțeze cu o sumă corespunzătoare pentru acest an școlar, iar anul viitor să garanteze manuale gratuite pentru toți elevii și toate materiile de studiu", a declarat preșe-dintele Consiliului Național al Elevilor, Horia-Șerban Onița. 


"Domnul ministru Cîmpeanu este primul ministru al Educației, din anul 2011 încoace, care dorește punerea în aplicare a legii în privința manualelor pentru ciclul liceal superior, de altfel, un lucru perfect normal într-un stat de drept, contrar predecesorilor săi, care ignorau flagrant litera legii și părerile reprezentanților elevilor. Prin această măsură, rezultatele la examenul de bacalaureat vor fi îmbu-nătățite în mod direct, iar calitatea educației va crește, până în prezent statul neasigurând pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a nici măcar minimul necesar, adică suportul de curs", afirmă, într-un comunicat remis redacției, președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5111 secunde