Părinţii, apel la profesori pentru implicare în activităţi extraşcolare

Miercuri, 27 Octombrie 2021, 22:34
1155
Federaţia Naţională a Părinţilor – EDUPART lansează proiectul “Împreună! Profesori devotaţi, părinţi implicaţi, copii educaţi.” Astfel, îşi doresc să susţină şi să promoveze activităţi online, precum cursuri, cercuri, ateliere, conferinţe, etc., în domenii utile pentru educaţie. Este vorba despre orientare în carieră, dezvoltarea competenţelor cheie (profilul de formare al absolventului), consiliere şi dezvoltare personală, educaţie juridică, educaţie financiară, educaţie pentru o viaţă sănătoasă şi mişcare, educaţie civică şi voluntariat.

„În această perioadă, mai mult decât oricând, avem nevoie de unitate, de implicare şi de responsabilitate pentru ca şcoala să rămână un spaţiu deschis, al învăţării şi al pregătirii viitoarei generaţii. Apelurile Federaţiei Naţionale a Părinţilor către decidenţi pentru menţinerea ritmului firesc al învăţării au rămas fără ecou. De aceea, facem acum apel către profesori şi părinţii ce doresc să se implice în activităţi extraşcolare: să lucrăm împreună pentru binele copiilor! Participarea este voluntară”, explică preşedintele – EDUPART, Iulian Cristache.

Persoanele care doresc să aplice se pot înscrie pe pagina de facebook „Impreuna.ro”. 



Pagina a fost generata in 0.2758 secunde