Premieră culturală!

Păpuși gigantice, dragoni și zeițe din alte vremuri se vor plimba prin Constanța

405
2

Articole de la același autor

A mai rămas doar o zi până când constănțenii, dar și turiștii se vor putea întâlni cu cele mai spectaculoase trupe de teatru de stradă din Europa. 


Festivalul Internațional de Stradă "ART DISTRICT" aduce la Constanța tradiția marilor parade medievale și scrie, astfel, o pagină de istorie modernă pentru orașul nostru, al cărui trecut nu a inclus și această perioadă atât de importantă la nivel european. 


Acest eveniment este realizat de Fundația Umanitară "Clopot", cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. 


Potrivit organizatorilor, teatrul de stradă este cea mai veche formă de manifestare artistică stradală, născută din dorința de a interacționa direct cu publicul spectator, de a-l ajuta să depășească limitele impuse de sala de spectacol, de a-l face să se bucure liber de actul cultural. 


Astfel, sâmbătă, 2 septembrie, începând cu ora 18.30, din fața Sălii Sporturilor se va pleca, în plimbare, alături de insecte și păpuși gigantice, dragoni și arlechini, zei, zeițe și toboșari din alte vremuri, pe bulevardul Tomis până în Peninsulă. Acolo, în Piața Ovidiu, vor avea loc spectacole așa cum nu s-au mai văzut. 


Ca urmare, întreaga zonă veche a Constanței se va transforma într-o scenă uriașă de teatru. Aici, actorii vă dau întâlnire, în cursul zilei de duminică, 3 septembrie, unde vor face tot posibilul să încânte publicul, începând de la ora 12.00 și până la ora 22.00, în zona de la Lupoaică, pe Faleza Cazino, în Portul Turistic, în Piața Ovidiu etc. 


"Trupele, spectacolele creează o hartă culturală, artistică și ludică a zonei vechi a orașului, invitând toată Constanța să li se alăture. A venit momentul ca și orașul nostru să intre, cu Festivalul Internațional de Stradă «ART DISTRICT 2017», pe lista exclusivistă a orașelor europene unde acest fenomen este susținut și agreat de către autorități și iubit de marele public. Astfel, personaje din toate basmele, poveștile și dramaturgia lumii, pantomima, circul, comedia, dansul, acrobația, muzica de stradă și parada vor lua cu asalt traseul descris mai sus, transformându-l în scene deschise, inundate de lumini, muzică, personaje ireale și bună dispoziție. Zeci de artiști vor face din Constanța casa artelor timp de două zile și vor da viață străzilor, uimind publicul de toate vârstele, din toate categoriile sociale", au precizat reprezentanții Fundației "Clopot". 


Prima ediție a Festivalului Internațional de Stradă "ART DISTRICT" are ca punct de pornire, în acest an, orașul Constanța, urmând ca, în anii următori, să poată călători prin toate orașele județului. 


Printre trupele invitate, se numără Transe Express (Franța), Camouflage Roadshow (Germania), ULIK & LE SNOB & Cie (Franța), Worldbeaters Music (Marea Britanie), Ilotopie (Franța), Cirquet Confetti (Spania), Les Enjoliveurs Compagnie (Franța), Cia La Tal (Spania), Barbarossa Samba Group (România), Le Caramantran (Franța), Compania 9 (România) etc. 
Intrarea este liberă! 


Comentează știrea

Da
1 septembrie 2017
Măi, neisprăviților !?

Când s-a mai întâmplat într-o țară creștină ortodoxă să se plimbe pe străzile orașului nostru astfel de bâzdâgânii, drăcisme.... , în loc să organizați ceva frumos și educativ pentru copii și oameni, voi cultivați numai răul și răutatea ! Cheltuiți banii poporului român obidit și ca vaaaaaide el, pe toate prostiile și lucrurile nefolositoare tuturor celor care le văd, numai de dragul umplerii cu bani a conturilor / buzunarelor voastre și în paguba noastră ! Oameni netrebnici ce sunteți, ce faceți cu noi și pentru noi, nu faceți nimic, absolut nimic, doar rău !

Elena
3 septembrie 2017
"Spectacol"

Fundatia Clopot si Consiliul judetean...asa se fura banii acum? Sunt Constantenii de acord cu astfel de "spectacole"? Nu cred! DAR CINE NE-A INTREBAT....

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5334 secunde