"Ovidius", în căutare disperată de studenți. Câte locuri au rămas pentru admiterea de toamnă

2803
12

Articole de la același autor

Prima sesiune de admitere 2014 la Universitatea "Ovidius" din Constanța s-a încheiat cu un mic regres față de anii anteriori, ba chiar au rămas locuri libere la "fără taxă". Din cei 4.072 de candidați înscriși la licență, doar 2.123 au fost înmatriculați, până la data de 29 iulie, așa încât au rămas disponibile peste 2.360 de locuri "cu taxă" pentru sesiunea de toamnă.

"În principiu, au fost ocupate toate locurile fără taxă, respectiv 1.360 pentru anul universitar 2014-2015, cu o excepție. La Facultatea de Medicină dentară au rămas șapte locuri la fără taxă și 13 la cu taxă (7.000 lei - n.r.), deci vom avea un examen de admitere cu o concurență deosebită în septembrie", a declarat, ieri, rectorul Sorin Rugină. "Comparativ cu anii anteriori, suntem cam pe același trend: 2.941 de înmatriculați, în 2013, și 2.783 - în 2012. Dar nu trebuie să omitem faptul că suntem într-o scădere demografică a populației, iar estimarea ministerului este că în următorii ani numărul absolvenților va scădea cu aproximativ 40%. Ceea ce va constitui o provocare pentru toate universitățile, de a-și adapta specializările și capacitatea în funcție de numărul de absolvenți. La aceasta se adaugă și pierderea de imagine pe care am înregistrat-o anul trecut, care a grevat din credibilitate", a mai recunoscut prof. univ. dr. Rugină.

Se mențin în topul atractivității facultățile medicale, ca urmare a faptului că este o meserie căutată și pe piața europeană, care asigură un venit corespunzător.

La finalul admiterii iulie 2014 au fost depuse două contestații la Facultatea de Litere, alte 31 la Facultatea de Medicină și alte șase la Facultatea de Medicină Dentară, dar niciuna dintre acestea nu s-a soluționat cu creșterea notei.

Relatată în cifre seci, admiterea iulie 2014 la Universitatea "Ovidius" din Constanța, în organizarea noii echipe manageriale conduse de rectorul Sorin Rugină, a fost declarată de succes, în ciuda unei mici scăderi a cifrei de candidați înscriși.

Viitorul an universitar se anunță cu importante modificări

Întrebat de ce la Facultatea de Drept nu s-au mai susținut probe scrise de admitere, rectorul Sorin Rugină a răspuns: "Este libertatea fiecărei facultăți de a propune, în timp util, modificarea procedurii de admitere. Un motiv l-a constituit faptul că Bucureștiul a avut 1.000 de locuri, ceea ce a determinat migrarea candidaților. De asemenea, și ASE a scos concursul de admitere și a avut 9.000 de candidați pe 5.600 de locuri, fapt ce a grevat și asupra numărului de înscriși de la «Ovidius». Intenționăm să ne adaptăm și noi, iar la specializarea de asistenți medicali a Facultății de Medicină, de la anul, la propunerea facultății, va exista doar probă de dosare", afirmă dr. Rugină.

Pe aceeași linie, cea a modificărilor, prorectorul Mihai Gîrțu a ținut să precizeze că din luna septembrie și până în februarie anul viitor, Universitatea "Ovidius" se va afla într-un proces de analiză profundă, ce va conduce la o reorganizare din anul universitar 2015-2016. "Orice reorganizare nu trebuie să pornească de la micșorarea numărului de facultăți, ci de la a face aceste facultăți funcționale. Avem termen șase luni să analizăm toate programele de studii. Vom vedea unde există deficiențe și, după o consultare largă, vom gândi o nouă structură care va trebui să treacă printr-o hotărâre de Guvern. Infirm orice alte zvonuri, pentru că nu ne poate dicta nimeni câte facultăți să dispară", a mai precizat prof. univ. dr. Gîrțu.

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Elena
31 iulie 2014
Reorganizare

Orice reorganizare a Uniuversitatii Ovidius trebuie sa inceapa cu eliminarea nocivului Popescu de la RUF! Este primul semn ca se doreste o insanatosire a mediului bolnav (imbolnavit nu doar de tandemul Epure - Stanciu).

nae
31 iulie 2014
pina cind o sa le platim scolarizarea celor care pleaca si spaga celor care ramin ?

Sint cautate pe piata europeana cu scolarizare pe spinare romaneasca ,pina cind ?

Chicos
31 iulie 2014
impostura

fratilor... votatii pe impostorii care devin doctori copy paste si ne fura dreptul la educatie si cultura (in clar- impostori de genul V. Ponta ) Iar efectele imposturii abia incep sa se vada.

ct
31 iulie 2014
aprozarele...

asta a aajuns Romania, o tara de "titrati" semianalfabeti... cum sa intri la o facultate fara examen scris? nu dosar, nu test grila... cum sa intre toti(e) cei care au terminat un liceu in genunchi, cu x corigente anual ? eee, in Ro se poate, parintii vor sa aibe odrasle titrate... ce daca ei sunt tute, nu stiu a scrie corect , samd... aprozarele spiru,saguna,cantemir,ovidius, ii asteapta cu bratele deschise si buzunarele goale ...

Desperados
31 iulie 2014
Senzaționnnnaaaaaaaaaaaal!!!

Mai mult profesionalism, bre: ce-i aia "caută cu disperare"?... Ia mai uitați-vă și prin alte ogrăzi...

Corect
31 iulie 2014

Cocalarii din conducerea actuala se lafaie cu tot ce a facut fostul rector, Epure. Ei sunt niste impotentu care nu au fost in stare sa faca nimic pentru a atrage studenti, din contra...vor cat mai putini studenti pentru a desfiinta facultati..ehe....dar nu le va fi asa usor

marketglory
31 iulie 2014
marketglory

w w w.marketglory.com/strategygame/Parmalat (copiaza link-ul in browser fara spatii) www.marketglory.com/strategygame/Parmalat MarketGlory este un simulator economic, politic, social si militar in care aveti posibilitatea de a va converti moneda virtuala in bani reali. Fiecare jucator din comunitatea MarketGlory are posibilitatea sa: munceasca, infiinteze companii, candideze la guvern, recomande referali, sa dobandeasca grade militare si sa-si construiasca propria organizatie. Drumul catre povestea de succes in Market Glory este strategia personalizata a fiecarui jucator din comunitatea Market Glory. Aici nu exista limita de timp, unii vor atinge obiectele mai repede si altii mai tarziu. Important este sa fii prezent in Market Glory si sa iti dezvolti ceea ce iti da satisfactii in acest joc. Succesul este rezultatul unei activitati care are la baza actiune si perseverenta. In orice domeniu din viata cei care nu renunta cu siguranta reusesc si isi ating toate obiectivele. Astfel un succes in Market Glory iti asigura un venit substantial si in viata reala. Banii nu aduc fericirea, ci numarul lor. 100 ron virtuali in joc sunt 1 euro. 1 euro real, care se poate scoate la un moment dat, cand ai ajuns la 20 euro. Fiecare om adus iti poate aduce zilnic intre 1 - 10 euro, daca ai rabdare si jucati amandoi. emal: [email protected] YM: stanciuadrian33

Cercetator strain
1 august 2014
5 feluri diferite in care studenti pot castiga bani

Universitate Ovidius are obligatia sa implmenteze unor proiecte prin intermediul care studenti sa poate catiga bani inca din anul 1 de facultate in 5 feluri diferite La unele dintre aceste Universitate Ovidius are obligatie sa organizeze cursuri de scurta durata din lunile August si pana la sfarsit Octobrie pentru a atrage turisti straini si in felul acest ajuta la prelungirea sezonului pe litoral si crea unui numar mai mare de locuri de munca

Cercetator strain
1 august 2014
Prelungirea sezonului pe litoral

Universitate Ovidius aplica acealsi metoda folosite de Danut Epure cel arestat pentru coruptie si anume Dupa ce incaseaza bani de la studenti inchide institutie intr-un moment in care au obligatia sa organizeze cursuri de scurta durata din luna August pana la sfarsit Octobrie si alte evenimente academice ca sa atraga turisti straini si in felul acest sa ajuta la prelungirea sezonului pe litoral Avand in vedere ca acest este un act de sfidare ,abuz ,lipsa de respect am declansat o actiune de mare amploare national nu doar pentru a denunta acest lucru si sa cere autoritate de licentiere ,oficiul de protectie a consumatorilor sa ia masuri deoarece in urma probleme pe care le am prezentat la Bucuresti studenti vor putea sa primeasca taxele platite inapoi intrucat toate dovezi prezentate demontreaza ca Universitate Ovidius a incasat bani ca sa presteze un serviciul insa il a prestat de o maniera necorespunzatoare

altul
2 august 2014
spuse nae scarpinandu-se la c***e

pana cand vom fi respectati si platiti conform pregatirii si experientei noastre, la noi in tara. daca nu, mergem afara. Dumneata ce propui? sa faca facultati doar cei care au bani, copiii de baroni? cum era odata? nu inseamna ca dc are bababcu bani, te duce si capul. Eu am facut medicina, la fara taxa si specializarea, pe banii statului si acum lucrez afara.Pt ca in spitalul judetean se intra cum se intra, si se plateste cum se plateste.

Răspuns la: pina cind o sa le platim scolarizarea celor care pleaca si spaga celor care ramin ?
Adăugat de : nae, 31 iulie 2014
Sint cautate pe piata europeana cu scolarizare pe spinare romaneasca ,pina cind ?
12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9957 secunde