Orchestra Teatrului "Oleg Danovski", prezentă la "Opera Nights"

97
Orchestra Teatrului

Articole de la același autor

Cea de-a treia ediție a Festivalului "Opera Nights" s-a deschis miercuri seara în spațiul Esplanadei Lapidarium, de la Palatul Magna Curia, din Deva, peste 500 de melomani delectându-se, pentru mai bine de două ore, cu o gală ce a inclus arii din opere celebre de Verdi și Wagner.




Prima seară a festivalului a fost onorată de prezența Principelui Radu al României și de ambasadorul Sloveniei la București, Jadranka Sturm Kocjan. "«Opera Nights» a ajuns la ediția a treia și a devenit un festival internațional. Este o ediție care se desfășoară în premieră, la Deva și Hunedoara. Sunt două orașe care trebuie să învețe să conlucreze pentru a reuși să organizeze evenimente culturale de anvergură", a declarat directorul festivalului, Alexandru Gruian. 


În fața unui public avizat, care a aplaudat minute în șir, s-au prezentat artiști din România, Japonia, Spania, Ungaria, Serbia și Republica Moldova, acompaniați de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța. Aceștia au cântat arii și lieduri de Verdi și Wagner, marcând astfel faptul că anul 2013 este dedicat, la nivel mondial, celor doi mari compozitori. 


Festivalul va continua astă-seară, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, unde va putea fi urmărită opera "Trubadurul" de Verdi, iar sâmbătă, în curtea castelului, va fi prezentat spectacolul "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti. Opera "Don Pasquale" de Gaetano Donizetti va putea fi urmărită vineri seara, la Palatul Magna Curia din Deva, iar duminică, în același loc, este programat spectacolul "My Fair Lady" de Frederick Loewe. Festivalul "Opera Nights" se va încheia cu Balul Operei care va avea loc luni în Sala Șemineului de la Palatul Magna Curia din Deva.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5349 secunde