Opinia unui profesor de specialitate:

"Ora de educație fizică se face ca-n comuna primitivă!"

1321
7
În anul 2008, guvernarea respectivei perioade își propunea introducerea a trei ore de sport în orarul săptămânal al elevilor. De ce nu s-a concretizat, nu am aflat încă; în schimb, s-au mai tăiat din orele de sport ale liceenilor. 

Iată că, zilele trecute, invitat la un post de televiziune, ministrul Educației, Remus Pricopie, lansa o nouă bombă: "Premierul mi-a cerut în ședința de Guvern să analizăm în ce măsură este posibil ca într-o perioadă scurtă de timp să introducem patru ore de educație fizică pe săptămână pentru toți elevii, de la toate clasele".

Nimic de zis, salutară inițiativa, în condițiile în care obezitatea infantilă a atins cote alarmante, iar generațiile actuale sunt crescute de trei părinți: mamă, tată și calculator. Dar ce ne facem cu numeroasele unități de învățământ care nu beneficiază de o sală de sport și profesorii de educație fizică mimează că țin această oră întrucât n-au soluții. Pentru că în niciun caz organizarea de întreceri de șah în locul orei de educație fizică - cum am aflat că se întâmplă în mai multe școli din Constanța care nu au sală de sport și sunt obligate să recurgă la substitute - nu vor putea aduce beneficiul scontat pentru sănătatea elevului.

Cu această tristă situație se confruntă, spre exemplu, Școala nr. 18 "Jean Bart" din zona Viile Noi. "Au fost niște proiecte, dar slabe speranțe să ne vedem cu o sală de sport. Și mai mult decât o sală de sport, am avea nevoie de extinderea instituției care actualmente funcționează în două corpuri de clădire, învecinate. Educația fizică o desfășurăm într-o sală de clasă mai mare, de vreo 60 de metri pătrați", declara, ieri, prof. Viorel Ceoricianu, director.

La ora actuală, în statisticile Inspectoratului Școlar Județean Constanța, figurează că nu au săli de sport liceele "Dimitrie Leonida", "Virgil Madgearu", "Emil Palade" și "Traian".

Cu toate că nici ei nu au sală de sport, elevii Liceului Teoretic "Traian" au reușit performanța de a câștiga Cupa Academicus. "Anul trecut, am avut un balon, dar pentru că s-a întrerupt curentul într-o noapte, s-a spart și am rămas fără el", afirma directorul prof. Constantin Caracoti. "Inclusiv anul acesta am solicitat fonduri pentru o sală de sport, iar cu această problemă ne confruntăm de mai bine de 10 ani. Mai mult, am avea nevoie să ne extindem ca spațiu, pentru că renumele acestei instituții a atras foarte mulți elevi. Deocamdată, desfășurăm orele de sport într-o clasă mai mare și afară", a adăugat același interlocutor.

Nici Școala nr. 6 "Nicolae Titulescu", cunoscută pentru profilul său sportiv, nu se poate lăuda cu spații special amenajate. Ieri, directorul Constantin Boroianu spunea: "Avem o sală de clasă puțin mai mare, dar în cazul în care s-ar trece la patru ore de sport pe săptămână, vă spun sincer că nu am putea să facem față. Mai dispunem de două terenuri cu gazon sintetic, dar le folosim atunci când condițiile meteo ne permit să scoatem copiii afară. Extrem de surprinzător este faptul că deși ne situăm în comuna primitivă ca dotări, rezultatele elevilor noștri sunt excepționale. În Europa, elevii au obligatoriu o oră de înot pe săptămână, nu mai vorbesc de dotările pentru orele de educație fizică. Iar noi avem copii talentați, pe care îi retrag părinții din motive de evaluări naționale. Și ne mai mirăm când îi observăm pe stradă că nu mai știu să alerge nici după un autobuz, dar stau la calculator ore în șir".

În rândul școlilor fără sală de sport, se mai numără "Dimitrie Cantemir", "Ion Minulescu" din municipiul Constanța, și foarte multe din mediul rural.

Intenții doar de dragul… populismului

Toți părinții sunt conștienți că odraslele lor au devenit niște persoane sedentare și că, de la o zi la alta, capătă proporții și obosesc mai repede. Din lipsă de timp, ei nu mai ajung să înscrie copiii la un club sportiv sau la o activitate fizică de timp liber și ajung în cele din urmă la nutriționist.

Fondurile pentru ratatele programe naționale "Laptele și cornul" sau "Fructe în școli" puteau fi înlocuite cu investiții în baze sportive. De fapt, investiții "cu cântec" s-au făcut în mediul rural, iar astăzi anumiți primari organizează nunți și botezuri în prea frumoasele săli de sport ce au înghițit miliarde.

Comentează știrea

geo
8 februarie 2013
ora de sport?

Sunt adeptul efectuarii orei de sport dar intreb dupa ce alerg si transpir am unde sa fac dus?>???????? ca put a transpiratie de mori.

Relu
8 februarie 2013
Pt. geo

Si cum vrei sa se respecte traditia romaneasca,daca noua generatie incepe sa se spele ?

ion manole
8 februarie 2013
saliile de sport

mergeti in comuna cogealac sa vedeti ce teren de sport exista in curtea scolii si mai exista si 2 sali de sport 1 in scoala si un a mai departe de scoalaasta depinde si de primarii gospodari directorii gospodari tin minte pe timpul lui ceausescu directorul de atunci a construit liceu cu toate ca atunci nu se faceau investitii deloc si a tinut-o imprejmuita cu tabla sa nu se afle ca-i liceu pana dupa revolutie

profesor
8 februarie 2013
Teren acoperit

De ce se plange Boroianu doar a permis sa se construiasca in curtea scolii terenuri care sunt acoperite! Deci sunt conditii ! Nu cumva balonul este numai pentru inchiriere?

ケイトスペード リボン バッグ
5 septembrie 2014
ケイトスペード リボン バッグ

but these things may not an option for you due to scheduling conflicts. You can still save gas by avoiding rush hour commuting ケイトスペード リボン バッグ http://www.dmwai.com/webalizer/kate-spade-3.html

クリスチャンルブタン 銀座
5 septembrie 2014
クリスチャンルブタン 銀座

get you arrested and get your car taken off you. So probably not a good idea.Anyway クリスチャンルブタン 銀座 http://www.lamartcorp.com/modules/mod_menu/rakuten_cl_6.php

時計 メンズ カシオ
6 septembrie 2014
時計 メンズ カシオ

muscle cars are back and the Chrysler Group is leading the way with its expansive line up of SRT vehicles. Although consumer tastes have changed as has the overall automotive market 時計 メンズ カシオ http://www.ispsc.edu.ph/nav/japandi/casio-rakuten-8.html

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Mai 2012
Stire din Cultură-Educație : "Iar câștigătorii sunt..."
Pagina a fost generata in 0.4659 secunde