Admiterea 2011

Opțiunea greșită generează repartizarea nedorită

289
Opțiunea greșită generează repartizarea nedorită - admitere-1305718261.jpg

Negocierile în familie pe tema alegerii liceului potrivit au început demult. Toată lumea s-a mobilizat pentru aflarea ultimelor medii, a locurilor puse la dispoziție. În caz că nu ați reușit să aflați aceste informații, vineri, 20 mai, la Târgul Educațional organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, va fi lansat Ghidul de admitere în învățământul liceal și profesional pentru anul școlar 2011-2012, ocazie cu care toți cei interesați îl vor putea consulta.

În această perioadă, în școli au loc ședințe de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare. Din experiențele anterioare ale părinților, am aflat că cel mai important "amănunt" în completarea fișei de înscriere este "Codul Plan Școlarizare". Prof. dr. Aliss Andreescu, inspector școlar general, insistă pe faptul că, la completarea listei de opțiuni, candidatul trebuie să fie foarte atent, pentru că o opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită.

"Îmi exprim speranța că veți alege acea școală, acel profil și acea specializare care să vă asigure o pregătire pe măsura așteptărilor și exigențelor voastre", atrage atenția elevilor inspectorul general.



Verificarea cunoștințelor de engleză, franceză, germană

Peste două săptămâni, absolvenții claselor a VIII-a care aleg clase de-a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne vor susține proba de aptitudini.

Pe 1 iunie, de la ora 9, va fi susținută proba la limba engleză în următoarele unități: Colegiul Comercial "Carol I", Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Liceul Teoretic "George Călinescu", Liceul "Ioan N. Roman" și Liceul Teoretic "Ovidius".


Pe 3 iunie, tot de la ora 9, este programată proba la limba franceză, la Colegiul "Carol I", Colegiul "Mircea" și Liceul "Călinescu". Tot pe 3 iunie, dar de la ora 12, la Colegiul Național "Mircea", este programată proba la limba germană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3606 secunde