Opiniile cititorilor despre învățământul românesc

544
Comentariile de mai jos au fost postate la editorialul "Și astfel statul a «legiferat» meditațiile…":
"Nu scrieți despre condiția subumilă a Profesorului, nu a celui care lucrează în învățământ! Că este diferență! Și încă una mare! Eu am părăsit sistemul nu pentru bani, ci pentru că sunt tratat oriunde cu mai multă demnitate! În definitiv, profesorii asta ar trebui să ceară! Cu cât vor salarii mai mari, cu atât demnitatea lor scade! Nu zic că au venituri mari! Cei care lucrează în învățământ, «profesorii» știu să-și mărească lefurile și să-și creeze anumite avantaje! Am auzit, de exemplu, că la o școală, elevii erau duși încolonat să-i culeagă «dirigului» via, sau porumbul! În folclor se spune că practica este răspândită. Și cred! Mai putem vorbi despre demnitate în cazul ăsta? Prin școli orarele se fac în funcție de mărimea cadoului făcut directorului! Cred asta! Ajung unii în sistem după îndelungi telefoane, «plocoane» și rămân acolo pentru că le place, nu pentru că au vocație! Ca să nu mai spun de organizarea examenelor! Se strâng banii în clase și pe holuri în văzul tuturor! Iar în campaniile electorale, cei din învățământ sunt cel mai mult manipulați! La condiția lor, nici nu mă miră! În fine, sunt multe de spus". Semnează fost profesor.

"Sunt cazuri și cazuri de profesori, unii pot ajunge ușor la salarii de 30 sau chiar 40 de milioane, prin cumul de funcții, de ore pe care nu le onorează cu prezența, prin meditații impuse și la gloată făcute. Rușine acestor dascăli decăzuți! Sunt însă și profesori care pun mult suflet în ceea ce fac, care își pregătesc lecțiile metodic, care îi înconjoară pe elevi cu căldură, cărora le insuflă acestora pasiunea învățării. Din păcate, aceștia fiind cinstiți, făcându-și pe deplin datoria la catedră, nu au elevi la meditații, nu cumulează funcții, nu iau mai multe ore decât pot susține și, fiind cei mai săraci, având și copii, părăsesc sistemul de învățământ către domeniile productive, în speranța unor salarii decente și din care să-și poată crește copiii. Sistemul educațional este foarte prost conceput, ca de altfel multe alte domenii de activitate din România. Oricum, salariile trebuie uniformizate și decentizate, astfel încât nici un profesor să nu se mai preteze la fapte care nu-i fac cinste. Și eu sunt un fost profesor, tată a 2 copii, care a ales drumul pribegiei. România pare foarte tristă din exterior!". Semnează un surghiunit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9185 secunde