Operele lui Păstorel, păstrate în primă ediție, la Constanța
Articole de la același autor
Minunile de la Gura Dobrogei și povestea Sfântului Efrem
20 Iunie 2020
Alegeri la Universitatea "Ovidius". Iată cine este noul rector. Informații de ULTIMĂ ORĂ
25 Iunie 2020
Specialiștii de la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" din Constanța l-au comemorat, săptămâna aceasta, pe Alexandru O. Teodoreanu, cunoscut și sub pseudonimul Păstorel. Acesta a fost scriitor, publicist, dar și avocat, rămânând în literatura română prin epigramele sale, expresie a geniului satiric. În același timp, el a mai scris proză umoristică, poezie, publicistică literară și politică. Totodată, spun bibliotecarii, s-ar fi remarcat, ca un bun gastronom și degustător de vinuri, fiind foarte apreciat, din acest motiv, în rândul boemei bucureștene și ieșene.
În prezent, biblioteca de la malul mării deține, în colecțiile speciale, volumul de versuri "Vin și apă", în ediție primă, cu autograful autorului și ilustrat de graficianul Ion Valentin Anestin. Despre acesta, se mai știe că I-a avut ca frate pe romancierul Ionel Teodoreanu, devenit celebru în urma publicării romanelor "Ulița copilăriei" și "La Medeleni", dar și pe Laurențiu (Puiu) care a murit în 1918, pe front.
"În perioada interbelică, Păstorel avea renumele unui mare cunoscător de vinuri. Mare chefliu, provoca râsul în cascade. Știa să stabilească pentru fiecare fel de mâncare felul potrivit de vin. Cu porecla Păstorel își iscălea epigramele sau, mai exact, catrenele. Am asistat nu de zeci, ci, probabil, de sute de ori la compunerea unor astfel de improvizații", declara, cu ani în urmă, Alexandru Paleologu.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 23 Iulie 2020
Luni, 20 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Marţi, 07 Iulie 2020
Sâmbătă, 04 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Luni, 15 Iunie 2020
Marţi, 09 Iunie 2020