"Operațiunea Grădinița!" Unde mai găsim locuri libere

Marţi, 09 Iunie 2015, 20:54
999
Ieri, s-a încheiat prima etapă de înscrieri în învățământul preșcolar constănțean, anul acesta, în premieră, procesul desfășurându-se asemănător cu cel al înscrierii la școală, și anume pe baza unor fișe centralizate de Ministerul Educației în care părinții bifează unitățile la care și-ar dori să ajungă copilul lor. 


Prof. Irinela Nicolae, inspector educație timpurie, s-a întâlnit, ieri, la Grădinița nr. 51, cu toți directorii de unități de învățământ, pentru a afla cu ce probleme se confruntă, dar și pentru a stabili ce unități vor funcționa pe perioada verii. După această întâlnire, am discutat cu câțiva dintre directorii celor mai importante grădinițe din municipiul Constanța, pentru a informa părinții interesați care unități mai dispun de locuri. 


Cum era de așteptat, cea mai mare unitate din Constanța, și anume Gră-dinița cu program prelungit "Steluțele Mării", situată în cartierul Inel I, mai dispune de 66 de locuri la program prelungit și de 28 la program normal, conform informațiilor oferite de prof. Georgeta Adam, director. 


La polul opus, Grădinița "Amicii", din cartierul Tomis Nord, după cum avea să ne informeze prof. Tania Dumitrescu, director, nu mai dispune decât de câteva locuri la program normal. "Dar părinții se pot adresa unităților învecinate, unde mai există locuri", i-a îndrumat prof. Dumi-trescu. Adică la Grădinița "Mugurel", unde prof. Gabriela Giumba, director, ne-a informat că mai există 15 locuri. 


Într-un alt cartier al Constanței, CET, la Grădinița "Lumea Copiilor", directorul prof. Violeta Vlădăreanu ne declara, surprins, că după prima etapă au mai rămas trei locuri neocupate. "Spre deosebire de alți ani, când ne vedeam în imposibilitatea de a răspunde tuturor solicitărilor părinților, anul acesta, din cele 76 de locuri, iată că am rămas cu câteva, probabil și datorită scăderii natalității. E drept și că preluarea grupei pregătitoare de către școală ne-a facilitat creșterea numărului de locuri", a mai adăugat același manager. 


Și la Grădinița cu program prelungit nr. 53, de pe b-dul 1 Mai, după cum ne-a informat prof. Luminița Cosmeanu, director, mai există locuri disponibile, respectiv 20 de locuri la program normal și 30 de locuri la program prelungit. 


În zilele următoare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va face cunoscute grădinițele care vor funcționa pe perioada verii, știut fiind faptul că foarte mulți părinți sunt interesați de aceste programări, întrucât se află în imposibilitatea de a-și supraveghea micuții în vacanța mare. 


Pagina a fost generata in 0.2086 secunde