€ 4.7601
£ 5.4034
$ 4.2755

Mai multe ştiri online:

Olimpiada Internațională de Lectură, găzduită de Constanța

Ştire online publicată Luni, 03 Septembrie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Constanța găzduiește, zilele acestea, cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură, competiție inițiată și organizată de Ministerul Educației Naționale ce vizează abordarea lecturii de către elevi ca abilitate de viață.

Competiția reunește 61 de elevi din România, Cipru, Ucraina, Republica Moldova și Qatar, cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, alături de 27 de profesori însoțitori și 30 de membri ai Comisiei centrale. Elevii pasionați de lectură, cu achiziții culturale de nivel ridicat, au prilejul de a-și dovedi, pe parcursul acestor zile, abilitatea de a folosi lectura în vederea dezvoltării personale, prin înțelegerea textelor, prin capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente și interpretări proprii, în scris sau în cadrul dezbaterii.

Olimpiada se desfășoară pe niveluri de vârstă și de pregătire, potrivit competențelor de lectură dobândite de elevi în context formal sau nonformal și în acord cu practicile competiționale internaționale. Astfel, nivelul întâi, de antrenament, este destinat elevilor cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, din clasele a VII-a și a VIII-a, nivelul al doilea este pentru elevii din clasele a IX-a și a X-a, iar nivelul al treilea este pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a.

Proba scrisă se va desfășura, astăzi, începând cu ora 11.00, la Liceul Teoretic „Ovidius”, pe parcursul a trei ore. În cursul zilei de duminică, 2 septembrie, unitatea de învățământ a găzduit cursuri susținute de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, prof. univ. dr. Marina Capbun și conf. univ. dr. Alina Buzatu, cadre didactice ale Universității „Ovidius” Constanța.

Premierea celor mai buni elevi este programată marți, 4 septembrie, de la ora 17.00. La ediția din acest an, Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanța, Editura Art și BRD vor oferi premii elevilor care se vor situa pe primele locuri.

În plus, pentru elevi, au fost pregătite activități recreative, de socializare, seri culturale, vizite la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și la Paradis Land din Neptun. Participanții la Olimpiada Internațională de Lectură vor fi însoțiți de elevi voluntari constănțeni de la TEAM. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7732 secunde