Octavian Strunilă, pe scena Casei de Cultură din Constanța

735
Octavian Strunilă, pe scena Casei de Cultură din Constanța - spectacol-1621173996.jpg

Articole de la același autor

Marţi, 8 iunie, de la ora 19.30, va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, spectacolul „Cum se face”, scris și regizat de Octavian Strunilă. Organizatorii spun că piesa este, de fapt, o super-comedie de bun gust despre viața oamenilor de teatru. Acest spectacol aduce întotdeauna bucurie în sufletele publicului și reușește să pună mari semne de întrebare vizavi de cariera pe care ne-o alegem în viață.

În distribuție, pe lângă Octavian Strunilă, îi veţi regăsi pe Doina Teodoru, Delia Ioana Nartea, Alexandru Conovaru și Paul Ipate. Pe scurt, veţi pătrunde în culisele unui spectacol de teatru, în cadrul căruia veţi descoperi că actorii sunt şi ei oameni ca toţi ceilalţi. De fapt, sunt şi ei măcinaţi de alegerile pe care le fac, de valorile la care se raportează şi, nu în ultimul rând, de eşec! Ca urmare, spectatorii vor fi martori la repetiţiile pentru un spectacol de teatru şi vor avea ocazia să pătrundă în spatele cortinei, acolo unde publicul nu are acces niciodată.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6137 secunde