Obiectele ce au aparţinut salvatorului oraşului Constanţa, expuse la Muzeul Marinei Române

260
Obiectele ce au aparţinut salvatorului oraşului Constanţa, expuse la Muzeul Marinei Române - exponat2-1630087262.jpg

Articole de la același autor

Dacă ajungeţi la Muzeul Marinei Române, nu ezitaţi să intraţi în sala dedicată participării Marinei Regale Române la cea de-a doua conflagraţie mondială. Aici, vizitatorii pot admira un punct expoziţional dedicat evenimentelor care s-au derulat după 23 august 1944 la Constanţa, între Comandamentul Naval German şi Forţele Navale Maritime. Potrivit specialiştilor instituţiei, sunt expuse obiecte personale care au aparţinut contraamiralului Horia Macellariu (însemne de grad, epoleţi, ordine şi medalii, precum şi documente originale) considerat salvatorul oraşului Constanţa.

„În contextul evenimentelor confuze care s-au succedat după ieşirea României din alianţa cu Germania şi aderarea la Coaliţia Naţiunilor Unite, la Constanţa, ca şi în alte zone ale ţării, una dintre problemele cele mai complicate a fost relaţia cu trupele germane, aflate în retragere. La mare, viceamiralul Helmuth Brinkmann avea ordine să se opună tentativelor de alungare a forţelor sale navale şi să captureze flota română. Situaţia tensionată a fost soluţionată prin întâlnirea personală dintre comandantul german şi contraamiralul Macellariu, care a avut loc la bateria «Tirpitz». Decizia amiralului german de a-şi retrage forţele s-a datorat şi relaţiei de respect reciproc, stabilită de-a lungul numeroaselor misiuni în comun, româno-germane, din Marea Neagră. Flota germană dispunea de o artilerie superioară şi, sprijinită eventual şi de bateria respectivă, ar fi putut provoca distrugeri catastrofale în oraş. Meritele de salvator al Constanţei nu au fost recunoscute contraamiralului Macellariu de guvernele care s-au succedat în fruntea ţării, după 23 august 1944. Mai mult, a fost acuzat că a permis retragerea navelor germane fără să le atace, ofiţerul fiind anchetat de mai multe comisii, dovedindu-şi cu greu justeţea acţiunilor prin care a evitat pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale însemnate”, au precizat muzeografii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3642 secunde