€ 4.6662
£ 5.2488
$ 4.0794

Mai multe ştiri online:

Oaspeți din străinătate, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân"

Ştire online publicată Luni, 23 Aprilie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Săptămâna aceasta, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ va fi gazda întâlnirii finale din cadrul Premiului Internațional „Marco & Alberto Ippolito“. Este pentru prima dată în cei 16 ani de existență ai acestui concurs când premierea concurenților la cele patru secțiuni, poezie, eseu, fotografie și cercetare sociologică, nu se mai realizează în Italia.

Timp de patru zile, elevi și profesori din Suedia, Canada, Italia, Cehia, Polonia, Bulgaria, Germania, Republica Moldova, Grecia, Turcia și Portugalia vor participa la conferințe, workshop-uri și vizite alături de colegii lor români, elevi la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, singura școală din România prezentă la acest concurs încă din 2002, anul înființării lui.

Invitații speciali ai ediției din acest an sunt personalități marcante ale vieții culturale și sociale europene. Este vorba despre Gerardo Sacco, maestru bijutier, ale cărui creații au fost purtate de către actori celebri precum Liz Taylor, Monica Bellucci, Isabella Rossellini, în producții cinematografice ale lui Franco Zeffirelli sau în spectacole de operă precum „Aida”, reprezentată pe scena Operei din Roma, și „Don Carlos” cu Luciano Pavarotti, la Scala din Milano.

Din delegație face parte și Francesco Saraceno, Senior Economist la Universitatea Sciences Po din Paris, una dintre cele mai celebre instituții de învățământ superior din Franța, fondată în 1872. Printre personalitățile politice care au studiat aici, se numără și câțiva președinți ai Franței, precum Jacques Chirac, Francois Hollande sau Emmanuel Macron.

Dintre oaspeții colegiului constănțean, îi enumerăm și pe Michele Gerace, avocat, președinte al Observatorului European pentru Politica privind Ocuparea Forței de Muncă, militant cultural și președinte al Consiliului Regional Lazio, Maria Werdenberg, membru al Societății Elvețiene de Psihoterapie, cercetător la Universitatea Catolică din Roma, Maurizio Franzini, profesor de economie și drept la Universitatea „Sapienza” din Roma, Silvano Marseglia, președintele Asociației Europene a Profesorilor, și Natina Cristiano, vicepreședinta Federației Profesorilor din Italia, nume ilustre în peisajul cultural și social al lumii contemporane, cărora li se alătură prof. univ. dr. Adrian Bavaru, rector al Universității „Ovidius” Constanța în perioada 1996 - 2004 și Consul Onorific al Italiei la Constanța.

De-a lungul celor patru zile ale vizitei, oaspeții vor vizita colegiul, vor asista la ore, vor participa la diferite seminarii, la Universitatea „Ovidius” și la Liceul „Callatis” Mangalia, și vor avea ocazia să viziteze obiectivele turistice ale litoralului românesc. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
sambata, 17 noiembrie Foto : COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA 76594 vizite, 0 comentarii COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA
Eveniment
ieri, ora 14:08 Foto : VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE! 2568 vizite, 0 comentarii VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE!
Cultură-Educație
joi, 15 noiembrie Foto : Doliu în învățământul constănțean! 2080 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean!
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7237 secunde