O șansă la educație, pentru copiii din zonele defavorizate

314

Articole de la același autor

Un număr de 20 de copii din comunitatea defavorizată din Mangalia au beneficiat, vara aceasta, de programe educative în cadrul Grădiniței Estivale. Acest program a fost inițiat de Organizația "Salvați Copiii" pentru a facilita creșterea accesului la școală, dar și pentru a preveni abandonul școlar pe termen lung al copiilor proveniți din medii vulnerabile socio-economic. 


În acest fel, Grădinița Estivală Mangalia se alătură celor 30 de grădinițe deschise de "Salvați Copiii" în București și în alte 16 județe ale țării. 


Prin acest program național, au primit suport educațional și material peste 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 6-7 ani, care nu au mai fost înscriși în sistemul educațional sau care au avut o frecvență sporadică în anul școlar 2016-2017. 


Experiențele anterioare ale Organizației "Salvați Copiii" arată că participarea la două luni de grădiniță pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenția în școală a copiilor din grupurile vulnerabile. 


Pe parcursul ultimilor ani, peste 6.300 de copii au fost înscriși în grupe de grădinițe estivale, iar peste 3.000 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material. 


"Pentru cei mai mulți copii, grădinița reprezintă primul contact cu restul lumii, cu universul extrafamilial, cea mai bună ocazie de a învăța să socializeze și să se pregătească emoțional, social și cognitiv pentru restul vieții. Din nefericire, nu toți micuții au această șansă și niciodată din vina lor. Privat de educație, copilului i se ia șansa unui viitor decent. Prin acest program, an de an, «Salvați Copiii» oferă acestor preșcolari prețiosul dar al educației, le dă aripi să zboare către o viață mai bună", a declarat Carmen Faliboga-Andrei, Organizația "Salvați Copiii". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8748 secunde