O nouă premieră la Teatrul de Stat Constanţa

257
O nouă premieră la Teatrul de Stat Constanţa - premiera-1631887436.jpg

Articole de la același autor

Teatrul de Stat Constanţa (TSC) pregăteşte o nouă premieră pentru publicul din vechea cetate a Tomisului. Astfel, sâmbătă 25 septembrie și duminică 26 septembrie, de la ora 19:00, sunteţi invitaţi la premiera oficială a spectacolului „Goi puşcă” de Simon Beaufoy, după filmul „The Full Monty”. Regia este semnată de Vlad Cristache, scenografia de Mădălina Niculae, coregrafia de Ștefan Lupu, iar asistent coregrafie este Florina Stănculeţ.

Șase șomeri din Sheffield ajung la capătul puterilor și, pentru a se redresa, decid să facă împreună un show de striptease pentru toate femeile din oraș. Ei încearcă să-și rezolve, astfel, diversele probleme: unul nemaiputând să plătească pensia alimentară și să-și vadă copilul, prietenul său cel mai bun îndepărtându-se de soția lui, căci nu se mai simțea bărbat îndeajuns, altul mințindu-și în fiecare zi soția că pleacă la muncă, pentru a nu-i provoca o decepție, deși era șomer de şase luni, iar altul fiind în pragul sinuciderii. Atenţie! Spectacol este nerecomandat copiilor cu vârsta sub 14 ani. Din distribuţie fac parte: Marian Adochitei, Ionuț Paul Ștefan, Iulian Enache, Theodor Șoptelea, Florentin Roman, Florin Aioane/ Ștefan Mihai, copilul Matei Doreanu, Alina Manțu, Florina Stănculeţ, Liliana Cazan/Luiza Sarivan, Liviu Manolache/Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Adi Dumitrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Laura Iordan Adrian, Georgiana Mazilescu, Lana Moscaliuc și Ecaterina Lupu/Cristiana Luca. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4843 secunde