O nouă premieră la Teatrul "Căluțul de Mare"

428
O nouă premieră la Teatrul

Articole de la același autor

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța "Căluțul de Mare" le pregătește o serie de surprize spectatorilor săi. Instituția de cultură va găzdui, săptămâna aceasta, două evenimente dedicate Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuși - 21 martie. Acestea sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. 


Prima va avea loc, joi, 21 martie, de la ora 17.00, în foaierul teatrului, unde se va desfășura vernisajul-expoziție de fotografii din piesele din repertoriul curent, sub coordonarea fotografului Elena Gheorghiu. Apoi, duminică, 24 martie, de la ora 11.30, sunteți invitați cu toții la premiera piesei "Lebedele", o adaptare neconvențională, dar plină de sensibilitate și profesionalism, după minunatul basm al lui Hans Christian Andersen, regia și scenariul fiind semnate de Cristian Mitescu - actor, scenarist și regizor de teatru de animație. 


Decorurile sunt lucrate cu măiestrie de scenografa constănțeană Eugenia Tărășescu Jianu, cu o coloană sonoră coordonată de compozitorul Alexandru Berehoi, cu versuri pline de umor și impact emoțional ce ajută la dezvoltarea prezentării personajelor. 


Coregrafia spectacolului este realizată de talentatul coregraf Ionuț Sergiu Anghel. Din distribuție fac parte: Daniela Vlad, Clara Ghiuvelechian, Lică Gherghilescu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Arina Cojocaru, Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2895 secunde