O nouă disciplină ar putea deveni obligatorie pentru elevii din învățământul preuniversitar

215
O nouă disciplină ar putea deveni obligatorie pentru elevii din învățământul preuniversitar - elevi1000x500-1551960184.jpg

Articole recomandate

Mai mulți deputați au depus un proiect legislativ pentru introducerea disciplinei "Educație și cultură media" în învățământul preuniversitar.


Dacă va fi adoptată, legea va reglementa introducerea disciplinei "Educație și cultură media", ca disciplină obligatorie de studiu, o oră pe săptămână, pentru elevii claselor a VI-a și, ulterior, claselor a IX-a.

Potrivit proiectului, orele de "Educație și cultură media" vor putea fi predate inițial de profesorii care preda ore de limba română, istorie, cultură civică sau filosofie. În proiect se mai specifică și faptul că "Ministerul educației va pregăti cadrul necesar pentru ca absolvenții facultăților din domeniul comunicării și mass-media, care au urmat modulul psihopedagogic să poată preda disciplina "Educație și cultură media".

"Materia propusă prin prezenta lege va include obligatoriu predarea teoriilor comunicării, formarea unui mecanism critic și analitic de recepționare a știrilor, identificarea manipulării informației în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informații care au ca scop final îngrădirea și amenințarea unor drepturi fundamentale, identificarea unor știri false", se mai arată în proiect.

Propunerea ar urma să intre în vigoare la 2 ani de la adoptare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8633 secunde