O nouă călătorie prin publicaţiile Bibliotecii Judeţene Constanţa

Vineri, 09 Aprilie 2021
626
Săptămâna aceasta, specialiştii Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” vă invită într-o nouă călătorie prin publicaţiile aflate în colecţiile proprii. De data aceasta, pasionaţilor de lectură li se sugerează povestea „Mătăniilor lui Hagi-Mursel”, semnată de învăţătorul Ion Lolu şi publicată în revista „Pontice”, din anul 1939. Potrivit bibliotecarului Ionuţ Druche, în perioada interbelică, Ion Lolu a făcut parte dintr-un grup de învăţători foarte activi ca publicişti.

„Faptul acesta, al aşezării geografice şi al calendarului istoric, este semnificativ pentru descifrarea culturii româneşti, afirma într-un articol Eugeniu V. Haralambie. Publicistul considera că, această cultură rămâne interesantă nu numai prin valoarea ei intrinsecă, ci şi prin pitorescul care a alcătuit-o. Revenind la povestea mătăniilor lui Hagi-Mursel, autorul nu precizează locul sau timpul în care se petrece. Totuşi, autorul lasă să se înţeleagă câteva detalii. Scena ar avea loc într-un orăşel din Dobrogea, aşezat în apropierea unei ape. «Pe bâtrânul librar turc, Hagi-Mursel, natura l-a clădit dintr-o serie de contraste. Statura înaltă îl ridică mult deasupra tuturor câţi se strecoară înghesuiţi, în zilele de târg, prin faţa prăvălioarei sale. Fizionomie severă ca la unele sculpturi moderne: barba albă, tunsă mărunt, îi încadrează un obraz ca o petală de migdal, tăiată parcă din lovituri de daltă. Dacă îşi apleacă privirea asupra ta, vei fi inundat de o lumină albastră ca un cer al melancoliei. Mătăniile mele, de care, poate, lumea râde… înţelesul lor şi viaţa mea… tot una»”, a precizat specialistul.

El a subliniat că povestea se desfăşoară sub forma unui dialog între autor şi Hagi-Mursel, iar subiectul îl reprezintă boabele din care este alcătuită mătania bătrânului turc, acel şirag de mărgele pe care credincioşii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. 



Pagina a fost generata in 0.2321 secunde