O elevă a susținut ultima probă a bacalaureatului în spital. La primele două probe a leșinat în sala de examen

183
O elevă a susținut ultima probă a bacalaureatului în spital. La primele două probe a leșinat în sala de examen - bac2018economiesubiectedatelaeco-1530181929.jpg

Articole recomandate

O absolventă de liceu din Bârlad a susținut ultima probă a bacalaureatului pe patul de spital, după ce la primele două probe a leșinat în sala de examen, de unde a fost luată de ambulanță și dusă la unitatea de primiri urgențe a unității medicale din oraș. Oficialii Inspectoratului Școlar Vaslui susțin că eleva era cunoscută cu această problemă cauzată, cel mai probabil, de emoții, și cu care s-a confruntat, de altfel, pe toată perioada celor patru ani de liceu.


"Într-adevăr, este o situație mai specială, cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Problema elevei era cunoscută la nivelul cabinetului medical al unității de învățământ unde a învățat în cei patru ani de liceu. De aceea, ceea ce s-a întâmplat luni și miercuri, în timpul examenului, nu era ceva deosebit, din păcate, pentru adolescentă. Însă, părinții puteau să prevină situația, trebuiau să se gândească, să o ducă din timp la control medical, să se asigure că starea de sănătate a fiicei lor nu este așa precară", a declarat, joi, pentru Libertatea inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2812 secunde