O bucățică din rai, pe scena Casei de Cultură

402
O bucățică din rai, pe scena Casei de Cultură - operacomicapentrucopii-1323374018.jpg

Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța a găzduit, ieri, o petrecere de zile mari. "Opera Comică pentru Copii" din București a fost prezentă cu un spectacol dinamic muzical - coregrafic intitulat "Copiii și Mirajul Competiției", în regia lui Valentin Racoveanu și scenografia Sorinei Tiron.

Sala Casei de Cultură a fost plină ochi cu copii de toate vârstele. Direcția Județeană pentru Protecția Copilului a selectat elevi din cadrul mai multor școli constănțene, dar și de la centrele de plasament județene, pentru a participa la acest show interactiv, unde toți copii au dansat, au aplaudat și s-au bucurat până la lacrimi.
"Așa ceva nu a văzut Constanța niciodată! Cultură, calitate și interpretare impecabilă. Copii neajutorați s-au bucurat până la lacrimi, au fost fericiți preț de o oră și jumătate, cum nu au fost probabil în viața lor", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură.
Și într-adevăr, a avut dreptate. Copii cu vârste până la 11 ani au interpretat șlagăre românești și străine, iar vocile lor parcă te făceau să plutești. În ochii prichindeilor prezenți, se puteau observa lacrimi de emoție și de bucurie.
"E prima dată când vin la un asemenea spectacol și mi-a plăcut tare mult. Aș vrea să mă mai bucur și altă dată de așa multă distracție", spunea Andrei, un copilaș de 7 anișori.
Interpreții de muzică ușoară, dar și populară, Roberta, Teddy, Bogdan și Ana, veterani ai "Operei Comice pentru Copii", au reușit să ridice în picioare toată sala, dansând și cântând împreună cu invitații. Roberta, una dintre soliste, a reușit să se ridice la standarde de o calitate de invidiat, prin interpretarea mai multor piese în limba engleză. Nici Ana, "artista" de numai 4 anișori, nu s-a lăsat mai prejos, făcând senzație pe scenă cu o piesă în limba spaniolă.
Despre Bogdan, ce să mai vorbim!, el fiind sosia lui Justin Bieber, atât la fizic, dar și prin prisma vocii sale, care se asea-mănă incredibil de mult. Tânărul a furat inima domnișoarelor cu melodiile sale siropoase, atât românești, cât și străine.
Echipa de balet, a dat startul calități coregrafice. Mișcările dansurilor au fost făcute într-un sincron cum rar îți este dat să vezi, iar de gradul de dificultate nu mai vorbim. De la muzică ușoară, populară, vals, tango până la step, artiștii și-au etalat mișcările ritmice pe scenă impecabil.
Aplauzele copiilor, minute în șir, au dat de înțeles că interpreții au fost într-adevăr un "pansament" pentru bucuria sufleteas-că.

Directorul Gheorghe Ungureanu nu a lipsit nici măcar o secundă de la eveniment, aplaudând și dansând împreună cu prichindeii.
"Mă bucur enorm pentru aceste suflete, pentru acești copii pe care am reușit să îi fac fericiți. Sunt însă nemulțumit de Inspectoratul Școlar, care nu s-a implicat nici măcar cu zece bănuți, pentru a ajuta la insuflarea culturii unor copii ce nu au posibilități financiare, atât acum, cât și în alte nenumărate dăți. Poate pe viitor se vor implica mai mult", ne-a declarat Gheorghe Ungureanu.
La finalul spectacolului, copii au aplaudat și s-au bucurat minute în șir, ieșind din sală cu zâmbetul până la urechi, încă fredonând din șlagărele interpretate de artiști.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 30 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Hai în "Vis"  cu Dan Puric
Miercuri, 07 Decembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Stand-up comedy, cu Doru Octavian Dumitru
Pagina a fost generata in 2.3859 secunde