Număr record de studenți la Universitatea "Ovidius"

285
Număr record de studenți la Universitatea

Articole de la același autor

Anul acesta, Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) se mândrește cu rezultatele obținute la examenele de admitere, atât din luna iulie, cât și septembrie. Reprezentanții UOC spun că instituția a înregistrat cele mai bune rezultate din ultimii trei ani. În anul 2019-2020, peste 4.800 de noi studenți, de la ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat, vor începe, la data de 1 octombrie, cursurile. 


"În această admitere, UOC a scos la concurs cel mai mare număr de locuri din ultimii trei ani. Instituția și-a ocupat toate locurile bugetate scoase la concurs, de la toate ciclurile de studiu. Totodată, cifra candidaților înscriși la cele două sesiuni de admitere, iulie și septembrie, a crescut cu peste 28%, față de anul anterior, ajungând la  7.558. 


3.651 de candidați admiși s-au înmatriculat la programele de studii universitare de licență, UOC înregistrând o creștere de 6%, comparativ cu anii 2018 și 2017. Dintre aceștia, 1.433 vor beneficia de unul dintre locurile bugetate, 40 fiind români de pretutindeni. 1.199 de candidați s-au înmatriculat la programele studiile universitare de masterat.  Dintre aceștia, 642 vor beneficia de unul dintre locurile bugetate, 22 fiind români de pretutindeni", au subliniat aceștia. În total, universitatea începe anul cu aproximativ 16.500 de studenți.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4168 secunde