Federațiile din învățământ:

"Nu vă bateți joc de oamenii cinstiți ai acestei țări!"

727
4
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care reprezintă interesele a peste 165 de mii de membri de sindicat, face apel la clasa politică din România să devină responsabilă și să nu împingă țara în instabilitate economică și socială, ca urmare a neînțelegerilor din interiorul PSD. 


"Românii nu sunt obligați să deconteze războaiele politice sau interesele unor grupuri din interiorul partidelor politice. Credem într-un singur lucru: sunt milioane de români care merită respect pentru seriozitatea și implicarea de care dau dovadă, prin modul în care contribuie la dezvoltarea acestei țări. Așteptăm însă o schimbare radicală a modului în care politicienii se raportează la românii cinstiți, în fața cărora trebuie să fie responsabili după ce aceștia le-au oferit încrederea prin vot", precizează președintele FSLI, Simion Hancescu. 


Sindicaliștii fac un apel către forul de conducere al PSD să identifice oamenii potriviți care să facă parte din următorul Guvern. 
"Avem nevoie de profesioniști care să gestioneze cu atenție domeniile pe care le reprezintă. Credem, de asemenea, că avem nevoie de continuitate în ceea ce privește proiectele începute, cel puțin în sistemul de educație. Reamintim că angajații din educație încă așteaptă din partea Ministerului Educației rezolvarea mai multor probleme, după ce s-a stabilit ca în luna ianuarie să înceapă demersurile în acest sens. Printre ele, amintim: elaborarea unui ordin de ministru privind modul de calcul pentru plata cu ora și cumulul; rezolvarea problemei reîncadrării personalului didactic de predare; modificarea programelor școlare; stabilirea planului-cadru pentru învățământul liceal, aflat în dezbatere publică până la finalul acestei luni; stabilirea programelor școlare pentru învățământul special, conform noilor planuri-cadru, aprobate în luna decembrie 2017; formarea cadrelor didactice; actualizarea normativelor pentru personalul nedidactic și didactic auxiliar; stabilirea regulamentului de sporuri acordate pentru condiții de muncă; acordarea sporurilor pentru personalul didactic care lucrează în zone izolate; stabilirea nomenclatorului bolilor profesionale; stabilirea incompatibilităților de ordin medical cu funcția didactică, stabilirea metodologiei de calcul a dobânzilor acordate prin hotărâri judecătorești, stabilirea salariilor pentru funcțiile de conducere", mai spune liderul de sindicat. 


De asemenea, somează viitorul Guvern să găsească soluții pentru modificarea grilei de salarizare din Legea cadru 153/2017, în care este încadrat personalul didactic, având în vedere diferențele uriașe față de alte categorii sociale, precum și modificarea Legii pensiilor.


Comentează știrea

Hancescu
17 ianuarie 2018
FSLI

FSLI nu reprezintă interesele a peste 165 de mii de membri de sindicat, ci pe ale liderilor ei, printre care se afla actualul ministru! "Credem, de asemenea, că avem nevoie de continuitate în ceea ce privește proiectele începute, cel puțin în sistemul de educație" - pe cine au intrebat?

Sindbad
17 ianuarie 2018
Duplicitari

Mereu cu Ciuma Rosie si acum fac valuri. Puține. V-ați pierdut credibilitatea. Cel puțin liderii si vectorii de comunicare.

Sindbad
17 ianuarie 2018
Duplicitari

Mereu cu Ciuma Rosie si acum fac valuri. Puține. V-ați pierdut credibilitatea. Cel puțin liderii si vectorii de comunicare.

Sindbad
17 ianuarie 2018
Duplicitari

Mereu cu Ciuma Rosie si acum fac valuri. Puține. V-ați pierdut credibilitatea. Cel puțin liderii si vectorii de comunicare.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3241 secunde