"Nu lăsați școlile să devină bombe epidemiologice!"

228

Articole de la același autor

Sindicatele din învățământ fac un apel la parlamentari să nu amâne majorarea salariilor profesorilor pe considerentul că banii în plus oricum vor fi folosiți pentru aprovizionarea cu măști și echipamente de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus.

"În medie, fiecare cadru didactic ar urma să primească în plus 300 de lei, bani din care își poate achiziționa măștile de protecție pe care va fi obligat să le poarte în timpul activității în unitățile de învățământ. În anul școlar 2020 – 2021, peste 10.000 de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani și alte aproximativ 40.000 cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani trebuie să se întoarcă la catedră. Angajații din educație vor intra, astfel, în linia întâi, iar ei nu vor purta echipamente speciale", susțin reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, la care este afiliat și Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța.

Aceștia consideră că autoritățile au obligația să asigure tuturor participanților la actul educațional măști, dezinfectant, săpun și toalete funcționale, pe parcursul fiecărei zile de școală. "Altfel, transformăm unitățile de învățământ în bombe ecologice, chiar din prima zi de școală! Cei 300 de lei, în medie, trebuie să fie acordați cadrelor didactice de la data de 1 septembrie 2020, pentru că aceștia sunt bani din care cadrele didactice își vor asigura măștile de protecție absolut obligatorii. Întrucât nu există în acest moment bugetată această cheltuială, profesorii au ajuns în fața acestei situații în care vor plăti pentru măștile de care au nevoie", subliniază Simion Hancescu, președintele FSLI.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5191 secunde