Noutate absolută la Universitatea "Andrei Șaguna"

188
Noutate absolută  la Universitatea

Articole recomandate

Luni, 5 octombrie, începând cu ora 14, în Aula Mag-na a Universității "Andrei Șaguna" din Constanța, va avea loc deschiderea festivă a noului an universitar.

În acest an, universitatea va avea printre boboci studenți din Republica Moldova, Maroc, Libia, Turcia, Portugalia, urmare și a prezenței din ce în ce mai active a studenților șaguniști în instituții de învățământ din alte țări, anul trecut aproximativ 5% dintre aceștia beneficiind de stagii de învățare și practică, pe perioade de timp între 2 și 12 luni, prin burse europene ERASMUS.

Datorită politicii consecvente de păstrare în universitate a celor mai buni absolvenți, prima zi de școală este sărbătorită, alături de studenți, și de noile cadre didactice, absolvenți ai acestei universități și ai studiilor doctorale.

Cu acest prilej, pentru a aniversa Ziua Națională a Chinei, Universitatea "Andrei Șaguna" - Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România și Consulatul General al Chinei la Constanța vor vernisa expoziția de fotografie "Chinese New Year Paintings".

După modelul european, Asociația absolvenților ALUMINI și Asociația studenților șaguniști au pregătit pentru finalul ceremoniei o activitate surpriză, în vederea inițierii acestora în viața de student șagunist.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4038 secunde