Noi reguli pentru vizitarea muzeelor, publicate în Monitorul Oficial

167
Noi reguli pentru vizitarea muzeelor, publicate în Monitorul Oficial - muzeu-1589725612.jpg

Articole recomandate

Limitarea vizitei la un interval de timp de două ore și interzicerea utilizării aparatelor de audio-ghid se numără printre măsurile desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară, pe perioada stării de alertă, destinate publicului vizitator din muzee și galerii de artă, publicate în Monitorul Oficial și citate de Agerpres.

Potrivit documentului, este necesară coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale, astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului se reprezinte obiectivul prioritar, urmărindu-se deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județ/regiune în care se afla în muzeul sau galeriile de artă.

Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și acces în muzeu.

Accesul publicului vizitator în muzeu sau galerie, permis numai cu purtarea măștii și după utilizarea covoarelor cu dezinfectant pentru încălțăminte de la intrare, va fi limitat, astfel încât să fie asigurată o distanță de minim 2 m între orice două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Fluxurile de vizitare vor fi unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice, iar timpul de vizitare va fi limitat la un interval de timp de două ore.

La intrarea în muzeu se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorii (tuse, strănut), iar vizitatorii care refuză să le fie verificată temperatura cu instrumentele specifice noncontact nu vor avea acces în instituție.

Va fi asigurată plasarea de paravane despărțitoare la ghișeele muzeului, încurajarea utilizării plății cu cardul și interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic.

Conducerea muzeelor sau galeriilor de artă va asigura dezinfecția regulată a suprafețelor, interzicerea utilizării aparatelor de audio-ghid, aerisirea prioritară a încăperilor. În cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului, se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și dezinfecția instalației de climatizare, conform instrucțiunilor producătorului.

Totodată, accesul în sălile de expoziții cu suprafețe mici va fi restricționat, iar accesul la cafeneaua Bistro muzeului sau galeriei de artă, acolo unde există, va fi interzisă.

Grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice și sau private, accesul la zone de picnic și spații de joacă organizate în spațiile în aer liber, acolo unde acestea există, vor fi restricționate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3775 secunde