"Noi încă avem un învățământ reproductiv. Se produce o inhalare a cunoștințelor, cu toate toxinele lor!"

Profesorul Gheorghe Andrei marchează, astăzi, lansarea celei de-a 25-a publicații. 25 de volume care-i poartă semnătura și multe generații de elevi care au prins gustul matematicii de la neobositul dascăl. Și astăzi vorbește cu atâta pasiune

de ecuații, radicali, rădăcini, că aproape că îți vine să te apuci de calcule și participă activ la pregătirea multor olimpici naționali și internaționali.

Astăzi, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", prof. Gheorghe Andrei va lansa nu unul, ci două volume noi și promite că nu sunt ultimele, căci mai are multe de spus în ale matematicii și nu îl rabdă sufletul să nu se implice. L-am provocat și noi la o discuție, dar nu despre numere complexe, sinus și cosinus, ci despre cum vede școala din ziua de azi și generația nouă de elevi, dar și de profesori.

- De ce matematica și nu altă materie?

- Matematica reprezintă o gramatică a judecăților logice, o terapie necesară igienizării minții în scopul unei profunde apropieri de adevăr, de corectitudine și onestitate. Este vorba despre acea "supunere la obiect" de care vorbea matematicianul și poetul Dan Barbilian - Ion Barbu. Matematica rămâne cel mai important pilon al științelor și pătrunde mereu în toate domeniile activităților umane, spre a spori științificitatea lor. Desigur că ea poartă amprenta abstracțiunilor, dar profesorul este cel chemat să ducă matematica din cărți către elev, îmblânzindu-i conceptele și accesibilizând-o elevilor săi. Nu degeaba spunea regretatul meu profesor Grigore Moisil: Matematica va fi latina secolului următor.

- Cum trebuie să fie un profesor bun, în viziunea dumneavoastră?

- Cred că un adevărat profesor trebuie să aibă capacitatea de a crea stările de receptivitate activă, într-un ambient de încredere și entuziasm intelectual. El trebuie să rămână în viața fiecărui elev ca un prim exemplu intelectual profesionist, un adevărat model de pedagog. Pentru mine, primele modele de profesori au fost profesorii de matematică Coman Vines, la gimnaziu, și Corneliu Zidăroiu, la liceu, în Babadag, care m-au încurajat și sprijinit în studiul matematicii până când, în clasa a XI-a, am obținut locul I pe regiunea Dobrogea, calificându-mă la etapa națională. Nicio clipă nu trebuie să ne pierdem starea de elev, de școlar, pentru că numai astfel putem fi mai aproape de cei pe care îi educăm. Am considerat că meseria de profesor presupune studierea continuă, aflarea mereu în dorința de a te perfecționa.

- Dar nici elevii nu mai învață în ziua de azi, darămite profesorii…

- Profesorul care nu mai învață, considerându-se învățat, este deja distanțat de starea de elev, dar și de starea de profesor. Dacă profesorul nu mai învață, de ce ar mai învăța elevii lui? Acum mai bine de o sută de ani, cineva spunea: "O școală în care profesorul nu mai învață și el este o absurditate". Ce ar mai fi atunci o școală în care nici elevii nu ar mai învăța?

- Suntem în era vitezei, învățăm din mers…

- Să nu uităm că societatea viitorului va fi societatea în care toți membrii săi învață continuu, pentru o adaptare continuă. De asemenea, cred că la oră profesorul nu poate fi decât un dascăl-actor, dascăl-tutore, un prim asociat al elevului. Ocupația de bază a dascălului este aceea de a-și instrui și educa elevii prin propriul exemplu. Deseori, profesorul spune că și-a predat materia, dar câți au primit-o? Sau poate mulți nici nu au început-o! Tot predând, predând, pentru a nu rămâne în urma planificării, profesorul nu a băgat de seamă că din ce în ce mai puțini îl urmăresc, că și-a pierdut treptat auditoriul, subiectul l-a părăsit. Obiectul ne-a mâncat subiectul. Noi încă avem un învățământ reproductiv, de asimilare a cunoștințelor, fără însă a le pune în practică și fără a le experimenta. Se produce, de fapt, o inhalare a cunoștințelor, cu toate toxinele lor. Avem și o sintagmă consacrată, "bagaj de cunoștințe", avem un bagaj, dar nu știm ce să facem cu el, în afară de a-i reproduce conținutul. Manualele nu mai sunt un instrument în procesul de învățare și instruire, nu înlesnesc autoinstruirea elevului, ci mai mult îl îndreaptă spre eșec, vorbesc despre manualele de matematică, închise ermetic pentru majoritatea elevilor.

- Cum mai pot fi educate generațiile actuale de elevi?

- Azi, se vorbește despre educație mai mult la modul teoretic, al vorbelor, și mai puțin la nivelul faptelor. Se discută mai puțin despre instrucție, despre îmbinarea judicioasă și ingenioasă a exigențelor și toleranțelor motivaționale, pentru că numai așa vor fi mai aproape atât de performanțele sale, dar și de neîmplinirile inerente. Ce trebuie făcut pentru ca fiecare elev să conștientizeze că orice performanță se obține numai printr-o muncă susținută, pătrunsă de pasiune și responsabilitate? Cum să conștientizeze că cea mai importantă perioadă din viața sa este perioada în care muncește pentru el, gimnaziu, liceu, facultate, pentru împlinirile sale, pentru ca apoi să muncească doar pentru alții ca să-și câștige existența? Educația trebuie îndreptată spre respectul valorilor și al reperelor morale și profesionale. Trebuie bine întipărită ideea că "Omul sfințește locul", după cum îl și murdărește. Scopul întregii educații este acela de a depista calitățile fiecărui elev, potențialul său de a face performanță și de a-i cultiva încrederea în puterile proprii. În egală măsură, este și acela de a face în așa fel încât fiecare elev să se simtă că poate fi bun la ceva.

- Dar mai avem dascălii de odinioară?

- Ca fost inspector de matematică, între anii 1985 și 1990, și apoi inspector școlar general, între 1990 și 1993, am întâlnit mulți profesori, inspectori școlari, inspectori în minister, care, de fapt, erau inspectori-funcționați, îmbătrâniți în funcții, închistați în experiența lor, dar mai ales îmbătrâniți în reforme. Ei lucrau mereu în reformarea reformelor pe care tot ei le-au făcut. Astfel de exemple puteau fi găsite și la nivel de Parlament, în Comisia de Învățământ, în secretariatele comisiilor. Am întâlnit dascăli "luminați", dar și dascăli "întunecați", însă cel mai adesea, dascăli "cenușii".