Noi descoperiri la Tomis: figurine romane, vase din epoca lui Augustus, gladiatori din bronz

707
În spațiul modern și generos al sălii multimedia a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, s-a deschis o expoziție temporară menită a evidenția bogăția și ineditul arheologic al zonei. Sub titlul "Noi descoperiri în Cetatea Tomis", în vitrinele special amenajate sunt expuse obiecte antice ieșite la lumină în diferite puncte ale orașului în ultimii ani, semn că pământul Tomisului încă mai are multe lucruri ascunse. "Sunt rezultatul diferitelor săpături în perimetrul vechii Cetății Tomis, un perimetru deosebit de bogat în obiecte din diferite epoci de dezvoltare ale cetății, unele dintre ele inedite", ne-a declarat specialistul Livia Buzoianu, care ne-a fost și ghid la această expoziție.
Prin expoziție, sunt acoperite marile perioade din istoria Tomisului, pornind cu perioada greacă arhaică și clasică, reprezentată de vase pictate provenite din Parcul Catedralei și din zona Episcopiei. Din perioada elenistică, reprezentative sunt vase cu decor pictat, statuete ceramice, descoperite în urma unor săpături pe strada Marc Aureliu, în apropiere de Piața Ovidiu.
Din perioada romană timpurie, o vitrină aparte cuprinde alte vase descoperite în morminte localizate dincolo de zidul actual de incintă al Tomisului, de pe străzile Mircea și Siretului. "Vasele sunt realizate în tehnici diferite, din perioada lui Augustus, detașându-se boluri ceramice, dar și ceramică din sec. I și II D. Hr. Un interes aparte îl reprezintă statuetele din bronz cu figurine, ilustrând divinități - Afrodita, Hermes cu aripioare la cap, Athena, dar și atleți, gimnaști sau gladiatori. Colecția este completată de vase, căni și opaițe din bronz", ne-a declarat Livia Buzoianu.
Din perioada romană timpurie, sunt ilustrate vase din sticlă descoperite în necropola Tomisului, vase de diferite utilități, cum ar fi cele de măsurat sau unguentarele. Din aceeași perioadă istorică provin și obiecte metalice, datate sec. IV D. Hr, reprezentând greutăți, catarame.
Se adaugă o piesă interesantă - o inscripție cu decor în relief, repre-zentând monograma lui Hristos, descoperită la Tomis, pe str. Traian, și datată sec. VI D. Hr. În spatele marii inscripții se află imagini de la bazilica din curtea Colegiului Național "Mihai Eminescu", un obiectiv închis publicului și pe care puțini îl cunosc, dar care se detașează prin formă și pictura inedită de pe pereți.
În expoziție mai găsim un tezaur monetar din sec. IV. "O altă atracție a expoziției este reprezentată de câteva piese ceramice elenistice și romane: cap de Afrodita, piese de cult - altare ceramice și afumători de cult. De asemenea, este expus un Priap, o figurină grotescă", a adăugat specialistul MNIAC.
Obiectele expuse sunt completate cu panouri ce ilustrează diferite aspecte ale săpăturilor de salvare, momente din munca arheologilor de-a lungul timpului.
Expoziția temporară este adresată publicului larg și atrage prin ineditul ei, forma și configurația pieselor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.51 secunde