Nemuritoarea operă „Carmen”, din nou pe scena Teatrului „Oleg Danovski”

285
Nemuritoarea operă „Carmen”, din nou pe scena Teatrului „Oleg Danovski” - carmen2-1642924348.jpg
Duminică, 23 ianuarie 2022, de la ora 18:30, și tot în sala teatrului, celebra operă compusă de Georges Bizet, pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée - „Carmen” îi va avea în distribuție ca soliști pe Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Marius Eftimie, Elena Rotari, Iulian Bratu, Mădălin Băldău, Mihaela Ionescu, Stela Sîrbu, Laurențiu Severin, Cristian Caragea.
Regia artistică: Răsvana Cernat. Scenografia: Eugenia Tărăşescu Jianu. Coregrafia: Mihail Motovilov. Conducerea muzicală: Tiberiu Dragoș Oprea. Maestru cor: Adrian Stanache.
Premiera mondială a operei a avut loc la „Opéra Comique“ din Paris, pe data de 3 martie 1875.

Deși astăzi „Carmen” este una dintre preferatele îndrăgostiților de opera, premiera a fost un eșec total. Dezamăgit de insucces, Bizet avea să moară trei luni mai târziu, fără să știe că ultima să creație avea să reziste trecerii timpului. La puțîn timp după moartea compozitorului, publicul va aprecia povestea ce se desfășoară într-o Spanie romantică și ireală. Aici, tânăra Carmen, o frumoasă țigancă, vânzătoare de țigări, îl tachinează și atrage pe caporalul Don Jose cu farmecele sale exuberante. Nici măcar Micaela, care îl iubește din tot sufletul pe Don Jose, nu poate să rupă această vraja. Caporalul renunta repede la orice împotrivire, și gata de orice pentru Carmen, o urmează pe aceasta în munți. Dar frumoasa țigancă se plictisește repede de noul ei iubit și nu ezită să îl părăsească, plecând cu frumosul matador Escamillo. Și aceasta chiar dacă în cărțile cu care ghicea își prezisese singură moartea apropiată. Caporalul nu renunta și promite că se va răzbună pentru această trădare. Când Escamillo este din nou triumfător in arena, Carmen se întâlnește cu Don Jose într-o alee întunecată din apropiere, și de această dată îndrăzneala și farmecul nu o mai pot salva de răzbunarea iubitului înșelat.

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrului și online. Regulament, info spectatori în contextul COVID-19, info bilete și Agenție pe www.tnobconstanta.ro/bilete. Prețul variază între:

·         10 lei pentru copii, elevi și studenți, pe baza carnetului de elev / student vizat la zi;

·         20 lei pentru pensionari, pe baza talonului de pensie;

·         25 lei, 30 lei, 40 lei, 50 lei, în funcţie de locul ocupat în sală, conform diagramei sălii.

Intrarea la spectacol se va face numai pe baza biletului de spectacol însotit dupa caz, de talonul de pensie, carnetul de elev sau carnetul de student.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.41 secunde