Peste trei zile

Nava-școală "Mircea" participă la o competiție nautică internațională

586
Nava școală "Mircea" își continuă voiajul prin apele europene. Pe 25 iunie, velierul românesc a ridicat ancora din portul Pireu cu destinația Alicante, Spania. Cele nouă zile de marș între cele două porturi au fost pline de acțiune pentru studenții și elevii de la bord. Ei au
avut ocazia să-și dovedească deprinderile marinărești pentru navigația cu vele, descurcându-se admirabil, atât fetele, cât și bă-ieții, demonstrând că sunt deja pregătiți în lucrul în arboradă. Antrenamentele la manevra velelor au continuat zi și noapte astfel încât cadeții, pe lângă experiența acumulată, au căpătat încredere în forțele proprii și dorința de a-și dovedi măiestria în navigația cu vele la competiția nautică, cursă ce va începe din Alicante.
De asemenea, au urmat zile dedicate studiului, astfel încât instructorii academiei și școlii de maiștri au susținut orele teoretice și lecțiile practice necesare viitorilor ofițeri sau maiștri de marină din serviciile de cart - la punte și la mașini, dar și lecțiile teoretice premergătoare lucrului practic la mașini și instalații.
"Este foarte important ca tinerii marinari
să-și cunoască locul și rolul la manevra velelor și nu numai, deoarece au mai rămas doar câteva zile până când «Mircea» va intra în competiție. Nava va acosta pe data de 4 iulie, în portul Alicante, urmând ca peste trei zile să se alinieze la start, pentru prima etapă a întrecerii, între Alicante și Barcelona, în competiția nautică «Tall Ships Races 2007 Mediterranea»", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihaela Zabolodni, reprezentantul Academiei Navale "Mircea".
Nava-școală "Mircea" efectuează, în perioada 19 iunie - 10 august, un marș de instrucție în Marea Mediterană, având la bord 33 de studenți și șase studente de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", 64 de elevi și trei eleve de la Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" și 13 cadeți străini din Franța, Germania, Olanda, Danemarca, Turcia, Ucraina și Croația.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3909 secunde