NASA premiază elevii Liceului "Ovidius" pentru proiecte de calitate

330
NASA premiază elevii Liceului

Articole recomandate

Elevii Liceului Teoretic "Ovidius" Constanța continuă să ne bucure cu succese internaționale, obținând Premiul II al competiției "NASA space settlement design contest 2018" la categoria de vârstă gimnaziu. 


Premiul este câștigat de echipa formată din cinci elevi recompensați pentru proiectele de mare calitate pe care le-au înscris în competiție, și anume Răzvan Nicolae Sânt-Ion, Ștefania Elena Puflene, Mara Alexia Iancu, Alexandru Ciciu și Edin Curtseit, coordonați de prof. Cristinel Maga. 


La competiția organizată de NASA, au participat 12.899 de elevi din peste 20 de țări, cu 2.691 de proiecte. În această întrecere, elevii constănțeni au câștigat premiul II (small group) la clasa a VI-a, categoria gimnaziu. 
Premierea câștigătorilor competiției se va efectua în cadrul manifestării International Space Development Conference (ISDC), care va avea loc, între 6 și 9 Iunie, la Arlington, Virginia, SUA. 


Liceul Teoretic "Ovidius", care anul trecut devenea singurul liceu din lume care câștiga Marele Premiu de două ori în istoria competiției și premiul special "NSS Bruce M. Clark, Jr. Memorial Space Settlement Award", câștigă astfel, și anul acesta, un premiu de prestigiu.
Madlena CĂLUGĂREANU


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4965 secunde