"My Fair Lady", o realizare excepțională a Teatrului "Oleg Danovski"

1950
21
Duminică seară s-a întâmplat, după o nedorită amânare, un eveniment mult-așteptat. Bănuiai că a fost așteptat cu nerăbdare numai când vedeai îmbulzeala din parcare, iar sala care a părut, la acest spectacol, prea mică a confirmat supoziția pe de-a-ntregul. Piesa era programată să înceapă "Festivalul muzicii și dansului" în această toamnă însă o întâmplare nefericită - accidentarea actorului Lică Gherghilescu - a amânat spectacolul cu trei săptămâni.


Premiera de duminică a Teatrului "Oleg Danovski" a fost o încântare pentru toți cei prezenți în sală. Iar de această dată au fost mulți - și actori, și spectatori -, și bucuria s-a simțit în ambele tabere. Cei care-am fost în sală am avut surpriza să vedem că soliștii, coriștii și corpul de balet sunt și foarte buni actori ce savurează fiecare minut în această ipostază. Muzical-ul "My Fair Lady", în regia lui Alice Barb a fost unul complet: s-a cântat, s-a dansat, s-a jucat, s-a decorat, s-a auzit, s-a luminat… de excepție.

Ușor necăjit de faptul că prietenul și fostul său coleg de scenă, Lică Gherghilescu, nu a putut juca din cauza cârjelor și a piciorului rupt mai la-nceputul lunii, Liviu Manolache a trăit cu emoție, bucurie și nostalgie fiecare secundă petrecută pe scenă în rolul profesorului Higgins. (Despre emoție și părere de rău ne-a mărturisit, în șoaptă, la sfârșit, în foaier. Bucuria însă s-a transmis de pe scenă direct, nemaifiind nevoie de cuvinte).

S-a cântat și s-a dansat chiar și în public, Alfred P. Doolitle, filozoful gunoier interpretat magnific de basul Mihnea Lamatic, solist al Operei Naționale București împreună cu o explozivă mrs. Doolitle, în persoana Daianei Gavrilescu, antrenând un cortegiu vesel de florărese, și gunoieri cheflii, printre spectatorii care se bâțâiau în scaune cu poftă.

Eliza Doolitle este delicios interpretată de mezzosoprana teatrului constănțean, Lucia Mihalache, care, ne-a oferit un joc actoricesc poate mai puțin bănuit în lumea operei. Ea a fost una din surprizele serii: subiectul pariului profesorului de fonetică Henry Higgins cu colonelul Pickering, interpretat cu haz de basul Constantin Acsinte, florăreasa îndărătnică și guralivă cu limbaj pocit, șlefuită de profesorul Higgins să devină o lady curtată de aristocrații londonezi.

Pe lângă cei câțiva enumerați, ne-au mai încântat aseară Gladiola Nițulescu, solistă a teatrului Național de Operetă din București, în rolul lui Mrs. Higgins - mama profesorului -, mezzosoprana Gabriela Dobre ce a interpretat și ea cu multă plăcere rolul Mrs. Pierce - șefa servantelor casei Higgins -, sau Bogdan Sandu, în rolul lui Freddy, gentlemanul îndrăgostit lulea de apariția cu limbaj savuros în peisajul aristocratic înțepat londonez.

Florărese, polițiști, un cârciumar dar mai mulți mușterii, lorzi, doamne, jochei, au completat un tablou viu colorat și pestriț dar admirabil, duminică seara. Muzica splendidă a lui Frederick Loewe, pe un libret plin de umor al lui Alan Jay Lerner inspirat după piesa "Pygmalion" a lui George Bernard Shaw, inspirată la rându-i de mitul cu același nume în care creatorul se îndrăgostește de propria creație, decorul minimalist dar foarte plimbăreț și de efect - manevrat de valeți îmbrăcați în ținuta epocii, cu lună plină și cer înstelat la ideea admirabilă a scenografei Adriana Grand, cu coregrafia, costumațiile și pălăriile foarte "british", dar nu în ultimul caz regia foarte inspirată, au avut un real succes în fața publicului constănțean și nu numai. Pentru această premieră au venit și din București personalități ale culturii precum muzicologul Anca Florea dar și Ortansa Sturdza redactorul șef al revistei pentru românii din lumea întreagă "Plai străbun".

"My Fair Lady" este o altă realizare remarcabilă a Teatrului de Operă și Balet "Oleg Danovski" pentru care trebuie felicitată și Daniela Vlădescu, directorul instituției culturale. 


Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
un cunoscator
30 octombrie 2012
vai de mine

Nu se scrie "lui Alice Barb " sau " lui Mrs. Higgins " ,cum ai scris tu, pentru că " lui " se pune doar în fața masculinului. Dar, vorba ceea : De ce femeia nu-i bărbat ?

admirator
30 octombrie 2012
ha ha ha

Da, prost mai esti!

Răspuns la: vai de mine
Adăugat de : un cunoscator, 30 octombrie 2012
Nu se scrie "lui Alice Barb " sau " lui Mrs. Higgins " ,cum ai scris tu, pentru că " lui " se pune doar în fața masculinului. Dar, vorba ceea : De...
Loewe
30 octombrie 2012
Mi-e rau!!!!!!!!!!

Voi chiar nu ati vazut nici un My Fair Lady la Constanta, ori sunteti dusi cu caputul??????

Dan
30 octombrie 2012
mda

Pacat ca s-a uitat despre prima punere in scene a acestui spectacol, in regia lui Caramitru, cu o orchestra mult mai mare. Atunci musicalul era musical, nu drama cum a fost duminica. Respect celor care au muncit pentru aceasta premiera.

un cunascator
30 octombrie 2012
ai dreptate

recunosc, sunt un prost altfel de ce m-aș adresa eu vouă. Vă doresc succes si îmi pare rău că în Constanta despre cultura poate scrie oricine oricum.Puteai să eviți formularea :" lui Alice"

Răspuns la: ha ha ha
Adăugat de : admirator, 30 octombrie 2012
Da, prost mai esti!
un cunoscator
30 octombrie 2012
vai, vai, vai

Montarea lui Caramitru și a doamnei Doina Levința (ce decor, ce rochii, ce pălării ) a fost a doua. Ce minunat Vasile Pascali ce frumoasă Florența Marinescu. Ce vremuri...

aldea
30 octombrie 2012
Hei... lume.. lume....

Asta este..... Toti ne pricepem la politica , sport si TEATRU. de aceea ne merge asa de bine.Trebuie sa avem pareri , dar fara a dam verdicte, trebuie sa fim implicati dar fara a pune etichete. De aceea sunt , ori ar trebuie sa fie specialistii. Asta e problema . Sunt din ce in ce mai rari si ce este mai trist ,sunt alungati de politicul mediocru in gandire ,iar restul populatiei nu are verticalitate ci se compotra ca o turma.As continua ce a spus"conoscatorul'' . ''Ce vremuri''.....Da a fost un spectacor. f. bun dar la CJC era Dutu ...acum , mai bine spus pana mai ieri a fost Constantinescu....atunci erau doua orchestre acum a ramas o jumatate de orchesra din care 20% pensionari , atunci aveau un cor mare ..acum a ramas jumatate si din acestia sunt unii carora le gheoraie matele pe scena,...era un intreg ansamblu de balet numai pentru opera acum sunt amestecati din mai multe foste teatre, e.t. c... e.t.c. Ce vremuri...... . Timpul nu trebuie intors ci refacut in pas cu lumea moderna. Trebuie recunoscuta doar valoarea iar fiecare sa ne vedem de meseria pentru care suntem pregatiti . In rest trebuie sa avem pareri si sa ajutam sa ne fie bine. Cand cultura va deveni un sprijin al societatii si un element de verticalitate , atunci sigur vom spune CE FRUMOS ESTE AZTAZI.

Ionut Solomon-Agigea
30 octombrie 2012
Articole pe genunchi...

Nu ma asteptam la o cronica de spectacol in toata regula,pentru ca pt.asta iti trebuie o pregatire serioasa de specialitate.Ce ati scris Dvs.sunt note de spectator.Ok,e libertate,Dna Paula Tudor,numai ca ar fi trebuit sa va si documentati cam ce a mai fost inainte de premiera asta,eventual sa vedeti si o caseta,ceva,nu sa dati imediat vina(la prima crtitica din "off")pe timpurile grele si conditiile vitrege.Ca om care am vazut si montarea lui Caramitru,cu scenografia lui Levinta,cu interprtarea lui V.Pascali si Florenta Marinescu,pot sa spun si am dreptul ca spectator platitor la cateva pareri comparative. 1.Un HIGGINS batran,gras si crizat,care tipa nervos tot timpu` si nu stie rolul(se auzea din fundul salii cum racnea sufleoarea...),cu o tinuta neingrijita(par nespalat)si o tzafna de buticar marunt... 2.O ELIZA(de ce Ilaiza?!?)cu un pronuntat defect de vorbire,cu o rostire falsa si un vibrato cretz,de miel barsan,greu credibila in schimbarea de atitudini pt.cele doua personaje... 3.Un decor fara noima,cu autocolante cu "norishori",lipite pe practicabile,un foto-tapet cu un cal cabrat si o banda cu un nechezat de balaur furios insotesc o pleiada de costume urate,de "charleston",in total dezacord cu epoca si obiceiurile de la Ascot 4.Greseli de regie cu duiumul(grupuri distincte de "ai saraci"si "ai bogati"se misca haotic,fara vreo treaba anume intr-un spatiu inconjurat de nori si carti lipite pe un` nu te astepti.... 5.Nu mai spun.M-am plictisit... Eu ma asteptam sincer sa vad ceva mai bun si mai destept decat ce s-a facut inainte,pentru ca acum sunt alte tehnici si alte conditii de spectacol...Si ma asteptam sa vad actori mai buni si mai talentati decat ceilalti,si decoruri cu rezolvari mai spectaculoase,si regie facuta de om care macar are ceva habar de fre`un Music-Hall vazut cu coada ochiului,pe fr`un youtube... Da,e bine ca se-ntampla premiere intr-un oras mort(cultural)cum e Constanta,o sa vin in continuare la spectacole sa aplaud artistii si realizarile lor,chiar daca iata,multe nu-mi plac.

analfabet
30 octombrie 2012
critica e usoara...

cea mai aproape de adevar in rolul Elizei , a fost Luminita Teleaba-Popa , (nicidecum Florenta ) care alaturi de Dl. Cadariu , Vasile Pascali si Marga Andreescu au facut cred , cel mai bun spectacol atat ca actori cat si ca interpretare vocala . din pacate , ultimii trei sunt acum pe scena de Sus , ca si alti cativa artisti dragi care ne-au parasit ...in concluzie , sa nu mai judecam vremurile trecute ci sa avem bunavointa de a ne adapta cum putem mai bine celor actuale . important este sa nu cedam ci sa mergem inainte cu dorinta de a deveni mai buni chiar in conditii potrivnice . e usor sa fii rau si critic ; greu este sa fii performer "cu matele goale"...

slea
30 octombrie 2012
OARE???

Cata incrancenare , cat patos. Nu am vazut acest spectacol dar cred ca unul din acesti ''conbatanti'' depaseste o limita. Marlania frustratilor si societatii creste.Nici vorba de educatie , valoare ......Dupa cum voreste este unul din randul lor, al artistilor, de aceea este si mai trist. O sa fie mai fericit? Cred ca nu . Ma indoiesc. M-au facut curioasa sa vad acest spectacol, sa vad cine are dreptate. Le doresc artistilor , ce au ceva de spus, numai bine si succes.

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0996 secunde