Moștenirea incredibilă a părintelui Arsenie Papacioc

Miercuri, 04 Ianuarie 2012
4619

Articole de la acelaşi autor

Părintele Marius Moșteanu, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, se consideră printre puținii privilegiați ai sorții

pentru că l-a cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc.

"Întâlnirea cu părintele Arsenie Papacioc era totdeauna o sărbătoare", astfel a debutat dialogul cu părintele Marius Moșteanu, care, la frageda vârstă de 11 ani, în anul 1976, l-a cunoscut pe cel care doar ce venise în Dobrogea la Biserica Sfânta Maria din Techirghiol și care avea să ajungă vestit în toată România pentru duhul blândeții și bunătății sale.

- Împreună cu familia, doar ce ne mutasem în Cumpăna de la Lanurile, un sătuc de lângă Topraisar. Părinții mei erau învățători și nu ne puteam duce la biserică duminica, pentru că erau niște vremuri în care dădeai socoteală pentru ceea ce faci. Ne duceam la Mănăstirea Techirghiol mai ales în posturile de peste an, pentru că acolo nu prea te luau la zor cei de la partid. Pe vremea aceea, părintele Arsenie spovedea noaptea. El nu era un duhovnic de chestionar, care să te întrebe dacă ai făcut-o pe aia sau pe ailaltă. Îi plăcea foarte mult să spună că lucrează cu materialul clientului: "Tată, dacă vine cineva cu un metru douăzeci de material, nu poți să-i faci costum întreg și cu vestă. Îi faci numai un sacou. Eh, așa îl iau și eu pe fiecare, cu ce material a venit la mine". Poate că și eu am venit atunci la vârsta de 11 ani cu material doar de-o bundiță, dar a știut să mă împodobească. Mi-a dat încredere în mine, aprecia tot ceea ce nu vedeau alții, întotdeauna mă încuraja și niciodată nu mă lăsa să îi mărturisesc despre ceea ce nu am. Tot ceea ce însemna nesiguranță știa să aducă pe făgașul unei normalități, al unei așteptări și perspective.

- Considerați că îi datorați actualul dvs. statut?

- Cu certitudine, părintelui Arsenie îi datorez tot ceea ce fac. În ultima vreme, părintele recomanda acelor tineri care veneau cu un set de probleme să vină la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, unde îl întâlnesc pe părintele Marius. Moștenirea pe care o am primită de la părintele Arsenie este o realitate. Eu sunt cunoscut în Constanța datorită faptului că părintele Arsenie a aprins un fascicul de lumină asupra mea. Altfel este foarte greu într-o lume atât de bulversantă să poți ieși în față.

Duhovnicia specială pe care o făcea părintele Arsenie ținea tocmai de ascultare. Știa să asculte oamenii. Practica o filiație care dădea de înțeles oamenilor că suntem unii cu alții în măsura în care ne acceptăm așa cum suntem. Nu trebuie să avem pretenții de la oameni. Chiar spunea: "Tată, vrei să nu te dezamăgească cineva în viața aceasta? Nu băga în seamă răutățile. Dacă vrei ca oamenii să fie cei pe care tu îi vrei alături, trebuie să îi iei așa cum sunt. Nu te va dezamăgi nimeni dintre cei cărora nu le-ai încredințat tu însuți anumite calități pe care ei nu le au sau nu știu să le cultive, dar este treaba lor".

Părintele Arsenie nu era neapărat un preot, un duhovnic sau un slujitor. Era din toate la un loc. Era o esență de mărturie a lui Hristos, o esență de mărturie a credinței și este singurul care știa să vorbească cu toată lumea. Vorbea și cu musulmanii, care-i erau vecini pe acolo la Techirghiol. De atunci am primit un gând deosebit, că dincolo de religiozitatea omului este ideea de divinitate. Divinul din noi nu trebuie judecat că este împărțit în Alah, în Buda, în Dumnezeu, în Iahve. Când era vorba de mișcarea ecumenică, nu putea să fie de acord, pentru că o considera ca mergând pe linii politice. "Tată, noi dacă trebuie să facem pace cu un musulman înseamnă că trebuie să-l acceptăm așa cum este și el pe noi. Dar nu putem să facem o pace așa pe deasupra cu un catolic, pentru că intrăm în niște amănunte care țin de istorie, care țin de niște ambiții care duc la o dizolvare a relațiilor creștinești, și nu e bine".

- Ați discutat vreodată cu părintele Arsenie despre aceste prevestiri ale sfârșitului lumii?

- Părintele a fost deseori întrebat și chiar în ultima vreme îmi spunea: "Tată, a venit cineva la mine și m-a întrebat direct ce părere am despre sfârșitul lumii. Și i-am răspuns că sunt doar un preot duhovnic și nu sunt nici ghicitor în stele, nu practic formule magice. Dar pot să spun ceva despre sfârșitul meu și sfârșitul tău. Trebuie să fim pregătiți de un sfârșit, dar asta nu înseamnă că vom trăi ultima generație. Poate că Dumnezeu nu ne dă nouă acest privilegiu". Diavolul dintru început a prezentat iminența unui sfârșit ca să inducă o stare de panică, pentru că pe oameni nu îi conduci ușor decât dacă sunt speriați, dacă sunt timorați sau problematizați cu mărunțișuri care nu le aparțin.

Dacă noi știm că suntem datori cu un sfârșit, de ce ne-am teme că va fi o dată cu al vecinului?

Acest an 2012 este unul cu totul deosebit, pentru că are 52 de săptămâni, dar 53 de duminici, este un an bisect, are cu o zi în plus. Este un an atât de bogat și noi în loc să vedem frumusețea lui, îl mâniem pe Dumnezeu, mai pe românește. Îmi aduc aminte că părintele Arsenie spunea: "Tată, dacă Dumnezeu știe când se mișcă un fir de păr din cap, mă gândesc la barba mea pe care vântul o poartă de colo-colo, o știe și pe asta, atunci eu la ce să mă mai ascund?".

Mi-amintesc că prin *98, când avea peste 85 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală, internat în spital fiind îmi povestea: "Tată, toată lumea mă întreabă dacă sunt pregătit. Tată, nu sunt pregătit! Eu mi-am propus să trăiesc cât mai mult și acesta nu este un act de necredință. Sunt dator să trăiesc ca să am timp să mă pocăiesc, să dau o mărturie despre Hristos. Să nu vă speriați, tată, de moarte! Moartea e un lucru foarte serios, dar care nu trebuie să ne sperie". De aceea, am rămas cu o înțelegere deosebită asupra acestei granițe dintre viață și moarte, pentru că mi-a prezentat-o ca pe ceva firesc, dar pe care noi suntem datori s-o amânăm printr-o viață optimistă. Sensul creației are două aspecte: fericirea creaturii și preamărirea Creatorului. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2494 secunde