€ 4.748
£ 5.4269
$ 4.1981

Misterul Esterului, orașul dobrogean dispărut

Ştire online publicată Miercuri, 31 Octombrie 2012. Autor: Paula TUDOR
În zona în care azi se află Târgușor, pe lângă Cheile Dobrogei, pe malul afluentului Visterna al Casimcei, a existat odată un oraș. Ester. Pe-aici au călcat, în timpuri medievale, sultani, solii, armate, geografi sau negustori, care au însemnat undeva numele orășelului ce i-a adăpostit pentru scurt timp. 

Prima mențiune a orașului Ester - până acum -, descoperită prin arhive în țări străine este din anul 1502. Cele mai multe se știu însă de la Evliya Celebi, istoric, geograf, scriitor pasionat de călătorii, cel de la care au rămas pagini întregi de consemnări ale locurilor și obiceiurilor întâlnite în cei 40 de ani în care s-a preumblat prin teritoriile Imperiului Otoman.

Aflându-se pe drum de la Babadag la Constantinopol, a poposit în oraș în noiembrie 1652. Apoi a povestit în notițele prinse în „Cartea călătoriilor” sale despre Ester-abad, un oraș aflat după satul Ine-han Ceșmesi (actualul Fântânele). După cum a publicat cercetătorul T. Mateescu în 1969, în Revistei Pontica, călătorul turc descrie Esterul drept „un oraș ce ținea de «plasa» Babadag, situat la poalele unui deal care avea grădini, vii și 1.500 de case frumoase cu olane și scânduri subțiri, fiind deci printre primele centre populate ale Dobrogei. Avea totodată hanuri, bragagerii, vreo 200 de alte prăvălii, un azil precum și numeroase biserici”.

În mai-iunie 1657, călătorul trece iar prin Ester, dar de data asta îl numește în jurnalul său „Ister”, într-o călătorie în sens invers - de la sud la nord, spre Babadag, și pomenește de „raialele” (teritoriu locuit de creștini, dar ocupat de turci) dintr-un „oraș important” din drumul său.

Faptul că Ester era locuit de creștini și, mai mult decât atât, de români - este semnalat și de istoricul turc Halil Inalcik, care, după cercetarea așa-numitelor „mufassal defter” (registre, condici), a stabilit că unele târguri din nordul Dobrogei, între care și Esterul, erau „exclusiv creștine”, numele trecute în registre, ca Iancu, Radu, Mihnea, arătând că era un oraș locuit mai ales de români.

O mai veche atestare a Esterului (considerată până nu demult prima) datează însă din 1538, când a fost semnalat sub numele Istrabaghî în jurnalul expediției sultanului Soliman Magnificul pornit împotriva lui Petru Rareș. Mult timp s-a considerat că referirea este la Histria, menționare care ar fi lungit viața celebrei cetăți antice până la în sec. XVI.

Identificând însă și celelalte localități trecute în jurnalul expediției militare, istoricii au stabilit că oastea sultanului nu putea trece prin Histria să se înfunde în mlaștinile lagunelor Razim - Sinoe, ci din Siutghiol, oastea turcească a mers spre N-V pentru a intra pe drumul ce străbătea Dobrogea, și că Istrabaghî nu are nicio legătură cu cetatea antică grecească, ci este orașul situat pe drumul principal al Dobrogei, pe malul unui afluent al râului Casimcea, Visterna.

Următoarea menționare a orașului este în 1703, în hărțile lui Guilaumme de l’Isle. Numele orașului poziționat pe locul în care fusese localizat Ester e din nou schimbat, în Vistuar, nume sub care apare în mai multe hărți ale secolului. Iar suedezul Michel Eneman vorbește în 1709 de Wister „un mic oraș creștin situat după Babadag”.

„La sfârșitul secolului XVIII, călătorii care trec pe aici vorbesc de orașul părăsit, ruinat, pustiit… era pe cale de dispariție”, ne spune și directorul Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța, istoricul Gabriel Custurea, cel care a și săpat în Ester. Unul dintre acești călători este solul polonez Toma Alexandrovici, care, întorcându-se de la Constantinopol, ajunge la „Ister, oraș grecesc, în ruine, între stânci”, unde înnoptează. Caracterul „grecesc” atribuit se referă la religia ortodoxă (numită atunci și grecească), nu la etnia locuitorilor.

Arheologul Gabriel Custurea a săpat în anii 80 în necropola orașului, iar în 2.000, într-una din bisericile menționate în jurnalele de călătorie. Din acestea mai sunt doar temeliile.

„Orașul avea casele din piatră legată cu pământ, iar străzile erau pavate tot cu piatră. Se afla pe drumul care unea Bazargicul (actualul Dobrich) de Isaccea, prin Adamclisi și Babdag, drum bătut de negustori și de armată”, ne spune Custurea. Era întins pe câteva hectare bune, 10-12, aproximează arheologul. La săpături, s-au găsit monede, inele, ceramică, paftale, și un cântar.

Ester a căzut în a doua jumătate a secolului XVIII, în timpul războaielor ruso-turce.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7692 secunde