Mircistul Vlad Andrei Dogaru, în echipa europeană câștigătoare a Sci-Tech Challenge 2018

645
Mircistul Vlad Andrei Dogaru, în echipa europeană câștigătoare a Sci-Tech Challenge 2018 - mircistcastigator-1527518389.jpg

Articole de la același autor

Elevul Vlad Andrei Dogaru de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" a câștigat, împreună cu echipa sa, competiția Sci-Tech Challenge 2018. 


An de an, Junior Achievement Europa și ExxonMobil organizează în colaborare competiția Sci-Tech Challenge, menită să încurajeze tinerii să ia în considerare carierele și abilitățile asociate domeniului STEM. Programul este unul amplu și diversificat, având ca scop formarea tinerilor europeni în vederea dezvoltării și utilizării competențelor STEM. Misiunea competiției este pregătirea unei forțe calificate de muncă, gata să inoveze și să genereze creștere economică în Europa. 


Mircistul Vlad-Andrei Dogaru a făcut parte din echipa europeană câștigătoare a finalei Sci-Tech și va aduce la Constanța o parte din marele premiu. "Finala europeană Sci-Tech Challenge a reprezentat o experiență inedită, prin care am avut ocazia să lucrez cu cei mai buni elevi din țările partenere, să particip la activități practice și să îmi dezvolt noi aptitudini în domeniul STEM, extrem de utile în lumea modernă", a povestit acesta la finalul competiției.


500 de liceeni români în competiție


În anul școlar 2017-2018, peste 500 de liceeni din România au participat la "Sci-Tech Challenge", care s-a încheiat în luna martie printr-un Innovation Camp organizat la nivel național, în care tinerii au propus soluții pentru eficientizarea din punct de vedere ecologic a sistemului de transport public din orașul care va găzdui Campionatul European de Fotbal UEFA 2020.


Echipele câștigătoare au fost invitate la Bruxelles pentru a participa la un Innovation Camp final, desfășurat pe parcursul a 24 de ore. Sub coordonarea consultanților voluntari cu experiență ai ExxonMobil, elevii au lucrat în echipe multinaționale pentru a dezvolta un lanț de distribuție european, luând în considerare efectele produse asupra mediului.


În cadrul finalei europene din 17 mai, cele cinci echipe și-au prezentat soluțiile inovatoare în fața unui juriu internațional, ai cărui membri au fost: Johan Scharpé, EU Affairs Manager, ExxonMobil; Alysia Tofflemire, Environment & CSR Policy Manager, Boeing; Artur Runge - Metzger, Director ‘Strategia în domeniul climatic, guvernanță și emisii din sectoarele neincluse în schema de comercializare’, DG Climate Action, Comisia Europeană; Sharon Hauber, Europe Region HR Workforce Planning Director, UPS; Peter Vis, Consultant, Centrul European de Strategie Politică din cadrul Comisiei Europene.


Criteriile care au stat la baza alegerii juriului au fost spiritul de echipă, competențele antreprenoriale și cunoștințele științifice.


Giulia Cunsolo, Andreea Seder, Stijn van de Werken și Vlad-Andrei Dogaru au propus ca soluție la tema de lucru o rețea inovatoare de transport, care are la bază energia regenerabilă, pentru furnizarea de alimente, îmbrăcăminte și mobilier, prin intermediul trenurilor hibride și camioanelor care utilizează biocarburanți, panouri solare și turbine eoliene.


"Sci-Tech Challenge are un scop dublu. Pe de o parte, îi încurajează pe tinerii europeni să utilizeze și să-și dezvolte cunoștințele STEM încercând să rezolve probleme reale, iar pe de altă parte, îi stimulează să-și dezvolte gândirea antreprenorială și abilitățile inovatoare", precizează Caroline Jenner, CEO JA Europe. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5425 secunde