€ 4.7607
£ 5.4399
$ 4.2653

Ministrul Muncii întărâtă profesorii. „Cifrele sunt eronate, datele sunt false!”

Ştire online publicată Vineri, 03 Mai 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Salariile din învățământ au crescut foarte mult în ultimii ani. Cel puțin așa susține ministrul Muncii și Justiției Sociale, care afirmă că veniturile profesorilor s-au triplat în 2019 față de cele din 2016. Acesta este însă contrazis de sindicatele din Educației, spunând că salariul dat exemplu de ministru este „umflat” și că datele prezentate sunt false.


Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a anunțat, recent, că majorările salariale din sistemul de învățământ sunt consistente. Exemplul oferit de acesta a fost că salariul net al unui profesor S cu grad didactic II și cu o vechime de peste 25 de ani a ajuns în luna martie 2019 la valoarea de 5.526 lei. Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au reacționat imediat, contrazicându-l pe ministru și solicitând o rectificare. „Aceste declarații false aduc deservicii grave angajaților din educație și arată o profundă lipsă de respect la adresa acestei categorii socio-profesionale”, susțin cei de la FSLI. 


Potrivit ministrului Budăi, comparativ cu luna decembrie a anului 2016, în luna martie 2019, profesorului respectiv i s-ar fi aplicat o creștere salarială de 297%. 


„Cifrele sunt eronate, lucru demonstrat de calculele realizate de experții FSLI, dar mai ales de fluturașii de salarii ale agajaților aflați în această situație. Astfel, salariul net real pentru această categorie de profesori este de 3.360 de lei, în timp ce salariul brut, incluzând și indemnizația de hrană, este de 6.100 de lei, la nivelul lunii martie 2019. Un calcul matematic simplu ne arată faptul că majorarea aplicată salariului net 2019 vs 2016 este de 78%”, se arată într-o informare a reprezentanților FSLI.


Nici măcar la anul nu se majorează așa mult! 
Aceștia mai spun că, în urma creșterilor salariale care urmează să se aplice și în perioada următoare, salariul net al profesorului S, cu grad didactic II și cu o vechime de peste 25 de ani, va ajunge, în 2020, la 3.775 lei.
 
„Acest lucru ne demonstrează faptul că ministrul Muncii este departe de cifrele reale și mai ales de sumele pe care le încasează, cu adevărat, angajații din educație. Este obligatoriu ca ministrul Muncii să ofere opiniei publice, dar mai ales angajaților din sistemul de învățământ, explicații privind cifrele pe care le-a prezentat. Vrem să știm ce calcule au fost făcute și cine se face vinovat de răspândirea unor neadevăruri. Datele sunt false și credem că ministrul Muncii trebuie să dea dovadă de responsabilitate, întrucât angajații din educație sunt în acest moment lezați de declarații publice din partea unui oficial al Guvernului României care reprezintă politicile sociale, dar și justiția socială, așa cum impune titulatura ministerului, pe care îl conduce. FSLI nu contestă faptul că salariile au crescut în ultimii trei ani, dar, totodată trebuie să spus că și prețurile au cunoscut o creștere accelerată, ceea ce înseamnă că angajații din educație nu au parte de o putere de cumpărare comparabilă cu procentul de creștere a salariului net. Ministrul Muncii ar trebui să se informeze corect, înainte de a avansa ceva în spațiul public iar funcția pe care o deține îl obligă să spună adevărul. Salariații din învățământ merită să fie respectați! Prezentarea unor date eronate într-o emisiune de dezbatere electorală ne face să ne simțim, pur și simplu, folosiți în campania electorală. Sistemul de educație nu trebuie să reprezinte o armă politică, domnule ministru!”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7869 secunde