Ministerul Educației: Măsurile pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, trimise spre publicare în Monitorul Oficial

222
Ministerul Educației: Măsurile pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, trimise spre publicare în Monitorul Oficial - ministeruleducatiei-1592225766.jpg

Articole de la același autor



Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că astăzi a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, ordinul comun între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, after school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.


Astfel, începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele și unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.


Cererile vor fi centralizate de către Inspectoratul Școlar Județean și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative.
Lista unităților de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul ISJ.


Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor ordinului comun.


De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale.


Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri.


Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7918 secunde