Mesajul preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, de Ziua Profesorului Turc

Marţi, 24 Noiembrie 2020
425


Astăzi, 24 noiembrie, este Ziua Profesorului. Cu această ocazie, președintele UDTR, Fedbi Osman, transmite următorul mesaj: „Ziua de 24 noiembrie este o zi specială pentru cadrele didactice de etnie turcă deoarece anual, în această zi, se sărbătorește Ziua profesorului în Republica Turcia. Este primul an, din cei 30 de existență, în care Uniunea Democrată Turcă din România nu organizează un eveniment dedicat cadrelor didactice, datorită condițiilor speciale în care ne aflăm din cauza pandemiei de Covid 19. Cu toate acestea, gândul nostru se îndreaptă astăzi către toate cadrele didactice de etnie turcă, ce își fac meseria cu dăruire și profesionalism pentru a forma generația tânără. Fie că sunt profesori de limba maternă, fie că predau în școli sau universități, profesorii sunt un model demn de urmat și o mândrie pentru întreaga noastră comunitate. Vă felicit cu prilejul Zilei Profesorului și mă înclin cu respect în fața tuturor pentru efortul pe care îl depuneți zi de zi să transmiteți cunoștințele voastre elevilor. Vă doresc să aveți parte de succes în plan profesional și de recunoștință din partea elevilor! La mulți ani!”




Pagina a fost generata in 0.3067 secunde