Memoria istorică a României Mari prin monumentele eroilor din Dobrogea

Au mai rămas doar câteva zile până la data de 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Naţională a României, dată ce marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918. Pentru a sublinia importanţa acestei zile însemnate pentru poporul nostru, vom publica în zilele ce urmează o serie de articole. Astăzi, va vorbi despre 1 Decembrie, prof. univ. dr. Florin Anghel.

Ce fel de poveste mai este azi România Mare, la 102 de ani de când a fost împlinită, la 1 Decembrie 1918? Dacă ai asculta-o pe Regina Maria, a fost vorba despre eroism şi despre curaj, un mit al poporului român devenit realitate prin suferinţă, încredere şi demnitate. Militarii români, cei din vara anului 1917, de la Mărăşeşti, au spus o poveste în cuvinte dramatice, însoţite de jertfe supreme: „Pe aici nu se trece!”. Alţii, cum ar fi Ion I. C. Brătianu, au văzut oportunitatea construcţiei instituţionale a unui stat puternic, armonizat şi structurat, astfel încât să devină o forţă. Iuliu Maniu, legenda apostolică a politicii româneşti, a verificat în tot timpul existenţei României Mari ca această realizare să rămână în cadrele ei fondatoare, de la 1 Decembrie 1918: o mântuire a românilor din Transilvania şi din toate provinciile unite cu Ţara, o poveste despre libertate, egalitate, justiţie şi mândrie naţională. Nicolae Iorga, dar şi alţii ca el, au povestit despre România Mare ca fiind, de fapt, o „oră astrală”. Chiar şi un adversar al intrării României în Primul Război Mondial, cum a fost P.P. Carp, prim-ministru de două ori şi duşman declarat al oricărei relaţii cu Rusia, a recunoscut că România Mare, pe care a apucat-o în ultimul an al vieţii, a fost „un mare noroc”.