Medalia de aur pentru Grupul Vocal Folcloric "Fiii Dobrogei"

284
Medalia de aur pentru Grupul Vocal Folcloric

Articole de la același autor

Centrul Cultural "Teodor T. Burada", împreună cu Grupul Vocal Folcloric "Fiii Dobrogei" și ansamblul "Brâulețul", a participat, în perioada 13-18 mai, la concursul "Balkan Folk", desfășurat în orașul Veliko Târnovo, Bulgaria. Reprezentanții României au participat și la o serie de concerte de muzică populară în orașul Dryanovo și la Muzeul Satului din Etar, situat în vecinătatea localității Gabrovo. Premierea participanților a fost făcută de Kaloyan Nikolov, președintele European Association of Folklore Festivals.

Centrul Cultural "Teodor T. Burada", împreună cu Grupul Vocal Folcloric "Fiii Dobrogei", a obținut medalia de aur pentru prestația sa. Soliștii grupului sunt Luana Tudorache, Anca Mihalcea, Mihaela Avram, Ionuț Cuclea, profesor rapsod popular Gliga Dănilă și Dora Carpuz, interpret cântece bulgărești. Programul a fost conceput de prof. interpret Elena Ionescu Cojocaru, în parteneriat cu Ansamblul de dansuri "Brâulețul", al cărui coordonator coregraf este Sorin Marcu.

Elena Ionescu Cojocaru, prof. interpret al cântecului popular dobrogean, clasa Canto Muzică Populară din cadrul Centrului Cultural Județean "Teodor T. Burada", a declarat: "Prin participarea noastră la acest festival, am avut ocazia să facem cunoscute tradițiile populare dobrogene românești în lumea întreagă, pentru că la eveniment au participat reprezentanți din toată Europa. Ne-am întors cu medalia de aur, iar în iulie suntem iarăși invitați la Nessebar, la o altă ediție a festivalului. Meritul este al echipei întregi, al artiștilor, al conducerii Centrului Cultural, care ne-a susținut în permanență". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 01 August 2014
Stire din Cultură-Educație : In memoriam, Liviu Vasilică
Pagina a fost generata in 0.8246 secunde