Măsuri fără precedent în unitățile școlare. Accesul părinților, interzis în interiorul grădinițelor

Miercuri, 02 Septembrie 2020
2126
Grădinițele și școlile au intrat în febra pregătirilor pentru noul an școlar. Nu se mai fac planuri pentru o ceremonie fastuoasă în prima zi de școală, cu sute de copii adunați în curte, cu îmbrățișări fierbinți, brațuri de flori și pupături de bună revedere, ci se mută băncile, se fac trasee și se construiește orarul.

Sunt măsuri fără precedent în toate unitățile de învățământ din județul Constanța. Ministerul Educației a elaborat ghiduri cu seturi de reguli, stabilite pentru fiecare tip de învățământ, iar directorii de școli au la dispoziție o săptămână în care să le adapteze pentru clasele și elevii lor.

În primul rând, părinții, bunicii sau alte persoane care însoțesc copiii nu vor mai avea acces în unitatea de învățământ, nici măcar la grădiniță. Potrivit ghidului MEC, copiii vor fi preluați de la poarta unității de învățământ de către o persoană desemnată de conducere, care îi va conduce în clase, la venire, și apoi îi va preda părinților, la poartă. În ghid nu este însă precizat cine va ajuta copiii să se dezbrace, la sosire, să se schimbe de încălțări, mai ales pentru cei din grupele mici, și nici cine îi va îmbrăca la loc, la plecare.

Copiii nu vor mai avea voie să vină cu jucării de acasă și li se va recomanda să nu își împrumute obiectele de la unul la altul. În sălile de grupă vor fi maximum 20 de copii și doi adulți. La grădinițele cu program normal, copiii vor veni cu pachețel de acasă și îl vor mânca în jurul orei 10. În grădinițele cu program prelungit, unde copiii vor servi prânzul și vor dormi după masă, nu vor mai fi folosite fețe de masă, vesela va fi dezinfectată în fiecare seară, după terminarea programului, iar, la somn, pătuțurile vor fi așezate astfel încât să există o distanță de cel puțin un metru între ele.

Ore de 55 minute, pauze de cinci minute

La gimnaziu și la liceu, prioritate la învățarea față în față cu profesorul o vor avea elevii din anii terminali, care vor susține examenele naționale în vara următoare. Cursurile vor avea o durată de 55 de minute, cu pauze de doar cinci minute, pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice.

Potrivit documentului, în intervalul de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier, adică zona deservită de o toaletă, va avea o pauză de 10 – 15 minute, iar elevii vor merge la toaletă însoțiți de cadrul didactic. "Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite și folosirea toaletelor să fie făcută în condiții de distanțare. Pentru elevii care nu merg la toaletă, în aceste pauze individualizate pentru fiecare clasă, cadrul didactic va organiza activități recreative în clasă sau, dacă este posibil, fără intersectarea cu alte clase, în aer liber, activități care să includă mișcare", se arată în ghid.

În cazul folosirii unor cabinete sau laboratoare, pauzele comune de cinci minute sunt destinate dezinfectării acestora pentru noile clase care le vor folosi. De asemenea, o noutate este utilizarea orarului modular, adică un orar mai flexibil, cu scăderea numărului de ore la anumite discipline și mai multe ore pe zi la materiile principale.

Cine poate lipsi de la școală

În situații justificate de risc pentru elevi sau alte persoane care locuiesc împreună cu aceștia, părinții pot stabili împreună cu reprezentanții unității de învățământ aplicarea unor scenarii alternative pentru copiii proprii, în perioade determinate de timp. "În funcție de resursele disponibile, va fi încurajată utilizarea formei electronice a manualelor și a materialelor auxiliare și se va reduce la minimum transmiterea de materiale în format fizic între elevi și cadrele didactice", este precizat în ghidul Ministerului Educației. 



Pagina a fost generata in 0.3668 secunde