Marile realizări culturale: BIBLIA de la BUCUREȘTI (1688)

S-au împlinit trei sute de ani de la asasinarea mișelească a domnitorului Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru copii ai săi, pe drumul fără întoarcere al Țarigradului, unde și-au găsit sfârșitul și alți înaintași ai săi, plătind, astfel, simpatia pe care o purta lui Petru cel Mare, dușmanul principal și puternic al Porții Otomane, și ajutorul pe care l-a dat la depresurarea Vienei pentru care a primit recunoașterea împăratului habsburgic.

Amintirea lui Constantin Brâncoveanu a rămas vie în mintea românilor, nu numai pentru sfârșitul său tragic, ci, mai ales, pentru meritele sale, pe care istoricul C.C. Giurescu le sintetizează pentru eternitate: "Gospodar și credincios, iubitor de artă și de cultură, Constantin Brâncoveanu este una din figurile cele mai de seamă ale trecutului nostru. El simbolizează epoca de strălucire a spiritului românesc" (Istoria românilor, volumul 3, pag.126)

În afară de faptul că este creatorul unui stil arhitectonic, cunoscut astăzi sub numele de stilul brâncovenesc, vădit în bijuteria sa - Mânăstirea Horezu, în Palatul și Biserica Mogoșoaia, Palatul de la Potlogi și multe altele, el a sprijinit munca de traducere și de tipărire a unor importante cărți necesare slujbei religioase în limba română, între care, în primul rând, Biblia de la București (1688).

Spre deosebire de Ardeal și de Moldova, în care recunoaștem o activitate bogată în a doua jumătate a secolului al 16-lea și întreg secolul al 17-lea, dominată de figurile strălucite ale diaconului Coresi, Mitropolitului Simion Ștefan, Mitropolitului Varlaam, Mitropolitului Dosoftei etc., activitatea culturală în limba română din Țara Românească începe mai târziu, fiind sprijinită, în special, de domnitorii cantacuzini și apoi de Constantin Brâncoveanu.

În 1680, Inochenție ieremonahul a tradus la București un Liturghier; în 1862, Iordache Cantacuzino, fiul domnitorului Constantin Cantacuzino și fratele domnitorului Șerban Cantacuzino tipărește Evanghelia, iar un an mai târziu în 1683, tot el traduce la București Apostolul.

Toate aceste traduceri, din care se putea compune textul unei biblii, au pregătit abordarea unei opere de mare respirație și necesitate în Țara Românească, unde activitatea eclesiastică în limba română devenise foarte puternică, urmare a creșterii conștiinței naționale a tuturor românilor.

Astfel, Domnitorul Șerban Cantacuzino, sprijinit de nepotul său după soție, Constantin Brâncoveanu, mai întâi mare logofăt și apoi domnul Țării Românești, hotărăsc traducerea după textul grecesc al Septuagintei și tipărirea primei biblii integrale în literatura religioasă a românilor. Biblia de la București, apărută în noiembrie 1688, când Constantin Brâncoveanu era deja așezat în scaunul Țării Românești, nu este deci un miracol, așa cum o consideră unii cercetători, ci un triumf al limbii române în Biserica Ortodoxă Română.

Analizând atent și în cunoștință de cauză textul, reiese clar că la traducerea ei au participat cunoscători excelenți ai limbii grecești în care este scrisă Septuaginta și că ei erau posesorii unei tehnici avansate a traducerii.

Biblia de la București (1688) nu este numai un text integral al sfintei scripturi, ci este o realizare tipografică unică, un etalon al limbii române literare, o opera de referință, care a fost luată apoi de model de toate aparițiile care au urmat, inclusiv de ediția jubiliară a Sfântului Sinod din 2001.

Este unanim acceptat că Biblia de la București (1688) este concepută în spiritul umanismului filologic european și al Veacului Luminilor, de aceea, ea nu este numai o operă de seamă a culturii românești, ci și un briliant al culturii medievale europene.

Dr. Marin PETRIȘOR,

Profesor emerit al Universității "Ovidius" din Constanța