Maria Magiru: „Arhitectura caselor nemţeşti din Dobrogea impresionează şi acum”

822
Maria Magiru: „Arhitectura caselor nemţeşti din Dobrogea impresionează şi acum” - magirumaria-1616941698.jpg

Articole de la același autor

De-a lungul timpului, în zona Dobrogei, germanii au trăit în diferite aşezări, precum Cogealac, Cobadin, Tariverde, Caramurat (Mihail Kogălniceanu), Malcoci şi Sarighiol. Cercetările efectuate în satele dobrogene, în care au trăit germani, au scos la iveală caracteristici ale arhitecturii tradiţionale.

Potrivit directorului Muzeului de Artă Populară Constanţa, Maria Magiru, casele germanilor dobrogeni se înşirau pe o singură stradă, uneori foarte lungă şi lată (23-25 metri) în sate mai mari.

„În Maloci şi Sarighiol se întâlneau străzi paralele, iar în Caramurat existau alte trei străzi pe fiecare parte a străzii principale. Forma casei şi împărţirea ei sunt, în mare măsură, aceleaşi în toate coloniile de germani. Clădirea este lungă şi îngustă, cu un acoperiş destul de ascuţit, în care, după camerele bune ce încep de la stradă, se succed toate odăile în care se locuieşte şi se munceşte. Casele au o lungime ieşită din comun, cu un acoperiş destul de ascuţit, chiar şi atunci când este acoperit cu stuf. În acest fel, contrastau cu locuinţele din Dobrogea de altădată: bordeie primitive băgate în pământ până la jumătate, astfel că de multe ori numai acoperişul sărac şi jos se afla peste nivelul solului. În bordeiele sărăcăcioase, neîngrijite, cu acoperiş de stuf locuiau tătarii, iar românii şi bulgarii avea stilul lor propriu”, ne-a declarat directorul.

Ea a subliniat că vârful frontonului caselor nemţeşti se termină, cel mai adesea, în două capete de cal cioplite în lemn, aşezate cruciş unul peste altul, aşa cum le găsim în unele regiuni din Germania. Ele sunt puse în legătură cu o veche credinţă populară germană datorându-şi apariţia nu intenţiei de a ornamenta casa, ci pentru a o apăra de demoni şi vrăji. Triunghiul din faţă este acoperit, de cele mai multe ori, cu scânduri şi vopsit colorat pe partea dinspre stradă, cele mai folosite culori fiind roşul, albastrul, verdele, violetul şi maro închis.

Aici, pe vremuri, era scris numele proprietarului pe o tablă mică sau era pictat direct, adesea alături de o poezioară sau un verset din Biblie. În plus, casele nemţilor erau văruite îngrijit, astfel încât părea să strălucească în albul cel mai curat. Vizavi de casă, despărţită de stradă printr-o grădină, se afla o căsuţă mai mică ce folosea ca bucătărie de vară.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5718 secunde