Mai multe ştiri online:

Maria Ciobanu și-a anunțat retragerea, după 60 de ani de carieră

Ştire online publicată Duminică, 22 Aprilie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
După 60 de ani de activitate, Maria Ciobanu a decis să se retragă din activitate.


Maria Ciobanu a pregătit un concert la Sala Palatului, concert care va fi finaliza cariera artistică a ei și care a reușit să vândă biletele într-un timp record. Întrebată care a fost cea mai considerabilă sumă primită după un concert, ea s-a amuzat și a răspuns că speră să fie chiar concertul amintit mai sus.


„-Sper că va fi cea pe care o voi primi la concertul de retragere de la Sala Palatului, zilele acestea. (Râde copios!)”, a declarat Maria Ciobanu pentru revista Taifasuri.


Maria Ciobanu a explicat că unul dintre motivele pentru care se retrage, este chiar familia, în ultima perioadă ea nu a avut prea mult timp liber pe care să-l petreacă alături de nepoții ei.


„Din păcate, nu atât cât mi-aș dori. Nu am suficientă vreme să stau cu ei, dar, după retragerea mea de pe scenă și după ce voi termina cu spectacolele, cred că voi reuși să mă aflu mai mult în compania lor. Îmi sunt tare dragi, și atunci când sunt cu ei îmi face o deosebită plăcere să le cânt și să le spun poezii”, a continuat artista.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8723 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4057 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2786 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7397 secunde