Manuale gratuite pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a

174
Manuale gratuite pentru elevii  de clasa a XI-a și a XII-a - manualeliceu-1463421638.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a anunțat, ieri, că elevii din clasele a XI-a și a XII-a vor beneficia de manuale pentru anul școlar 2016-2017.

Demersurile pentru asigurarea manualelor școlare pentru ciclul superior al liceului vor fi întreprinse de fiecare inspectorat școlar județean și de unitățile de învățământ, în urma unei selecții realizate de cadrele didactice.

Astfel, până la data de 20 mai, editurile vor transmite Centrului Național de Evaluare și Examinare un document scris prin care să-și exprime interesul privind ofertarea de manuale școlare și lista de manuale pe care le pot oferta pentru clasele a XI-a și a XII-a.

De asemenea, până la data de 31 mai 2016, editurile interesate vor transmite tuturor unităților de învățământ care școlarizează ciclul superior al liceului câte un exemplar din manualele școlare pe care le pot oferta și care sunt cuprinse în Catalogul manualelor școlare din învățământul preuniversitar. Nu în ultimul rând, în perioada 16 mai - 10 iunie, profesorii din unitățile de învățământ care școlarizează elevi din ciclul superior al liceului vor selecta acele manuale școlare din Catalogul manualelor școlare care au fost propuse spre ofertare de către edituri, în vederea utilizării în procesul didactic în anul școlar 2016-2017.

În consecință, pe baza necesarului rezultat în urma selecției realizate de cadrele didactice, Ministerul Educației va încheia contracte de achiziție și difuzare a manualelor pentru clasele a XI-a și a XII-a cu fiecare editură în parte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2882 secunde